2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 6:24
No menu items!

Credite mai ieftine pentru locuințe: băncile vor putea emite obligațiuni ipotecare

spot_img

complex rezidential

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a emis un proiect de act normativ prin care băncile să poată emite obligațiuni garantate cu creanțe, sub supravegherea Băncii Naționale a României (BNR). Astfel, instituțiile de credit vor putea atrage resurse financiare la un cost mai scăzut decât prin alte instrumente, efect care se va transfera într-un cost mai scăzut al creditării ipotecare.

”Conform condiţionalităţilor agreate cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Comisia Europeană (CE), autorităţile române s-au angajat să emită, până la finele anului 2013, actul legislativ care reglementează emiterea de obligaţiuni garantate cu creanţe”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de Ordonanță pentru reglementarea unor măsuri în domeniul bancar.

Potrivit acesteia, obiectivul urmărit la formularea ordonanței este asigurarea unui cadru legal aliniat celor mai bune practici la nivel european în domeniu, care să permită dezvoltarea acestor instrumente de finanțare pe piața locală. Astfel, se vor diversifica opțiunile de investiții pe piața internă.

Proiectul de act normativ reglementează principiile care trebuie respectate în legătură cu funcționarea instrumentului, cerințele prudențiale dar și mecanismul de supraveghere. Ordonanţa promovează conceptul portofoliului de creanţe dinamic, în sensul în care emitenţii sunt obligaţi să asigure pe întreaga perioadă de viaţă a obligaţiunilor o calitate corespunzătoare a portofoliului de creanţe care garantează emisiunea.

 Astfel, ordonanţa prevede criteriile de eligibilitate pentru includerea creanţelor în portofoliu şi obligaţia emitentului de înlocuire a creanţelor din portofoliu, pe măsura deteriorării calităţii lor, cu alte creanţe eligibile.

De asemenea, ordonanţa reglementează structura portofoliului de creanţe, stabilind ca elemente eligibile creditele pentru investiţii imobiliare, instrumentele financiare derivate şi activele suplimentare. Categoriile de active suplimentare şi limita în care acestea pot fi incluse în portofoliul de creanţe se stabilesc de către BNR.

”Proiectul de act normativ va avea pe termen mediu şi lung un impact pozitiv asupra mediului economic românesc prin dezvoltarea unei pieţe a obligaţiunilor garantate cu creanţe. Existenţa acestui tip de obligaţiuni va permite instituţiilor de credit atragerea de resurse financiare la un cost mai scăzut decât prin alte instrumente (ca efect al garantării obligaţiunilor cu portofoliul de creanţe dedicate, caz de poate conduce la creşterea ratingului emisiunii de obligaţiuni garantate cu creanţe peste ratingul instituţiei emitente), efect care se va transfera într-un cost mai scăzut al creditării ipotecare”, se arată în nota de fundamentare.

Totodată, în condiţiile stabilirii unor condiţii minimale de rating pentru obligaţiunile garantate cu creanţe, banca centrală (BNR, BCE) poate decide să accepte aceste titluri drept colateral, asigurând crearea de lichiditate în sectorul bancar.

Introducerea obligaţiunilor garantate cu creanţe va avea ca efect pe termen mediu şi lung şi o profesionalizare a pieţei primare a creditului ipotecar (de ex. va introduce indirect principii transparente de evaluare a proprietăţilor imobiliare).

România este singurul stat din Uniunea Europeană în care nu s-au emis obligațiuni ipotecare, având și cel mai redus stoc de credite ipotecare relativ la PIB din UE. Soldul obligațiunilor ipotecare la nivel european a urcat până la 1.700 de miliarde euro la finele lui 2012, ceea ce asigură 25% din finanțarea ipotecară. Cei mai mari emitenți de obligațiuni ipotecare sunt Spania, Danemarca, Germania, Marea Britanie, Franța și Suedia.

Cosmina Croitoru