2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:28
No menu items!

Creștere economică peste așteptări în primele nouă luni, de 2,7%

spot_img

bani

Economia României a crescut, în primele nouă luni ale acestui an, cu 2,7%, în condițiile în care avansul Produsului Intern Brut (PIB) din trimestrul al treilea a fost unul semnificativ. Agricultura și exporturile au contribuit cel mai mult la creșterea economică.

Potrivit Institutului Național de Statistică (INS), PIB în trimestrul al treilea al acestui an a fost, în termeni reali, mai mare cu 1,6% față de trimestrul anterior și cu 4,1% mai mare decât cel din trimestrul al treilea al anului trecut.

Datele anunțate joi de INS sunt unele semnal și nu cuprind informații cu privire la contribuția fiecărui sector economic la avansul PIB. Următorul comunicat cu privire la evoluția economiei din trimestrul III va fi publicat în 4 decembrie 2013.

Potrivit analiștilor BCR, România va înregistra, în acest an, o creștere economică de 2,5%, la care agricultura va avea un aport de un punct procentual.

”Noi estimăm o creștere economică de 2,5% în acest an, la care agricultura va contribui cu 1%. Astfel că vom fi între primele trei țări din UE la acest capitol. Cu toate acestea, sunt probleme legate de consumul intern și de investițiile gospodăriilor”, a declarat recent analistul șef al BCR, Eugen Sinca.

România a înregistrat, în al doilea trimestru al acestui an, o creștere economică de 0,5% față de trimestrul anetrior, acesta fiind al șaptelea avans în rândul statelor UE. Aceeași creștere s-a înregistrat în Danemarca, Franța și Letonia, arată biroul european de statistică, Eurostat.

Prognozele privind creșterea economică din România, în 2013, variază între 1,9% și 2,5%, în funcție de instrituție. Fondul Monetar Internațional prognozează o creștere a PIB, în acest an, de 2,2%.

Cosmina Croitoru