Doi tineri de 20 şi 21 de ani au murit, duminică dimineaţă, după ce au fost loviţi de un autoturism de lux pe o trecere de pietoni din Craiova. Şoferul a fugit de la locul faptei şi este căutat de poliţişti.
Potrivit anchetatorilor, accidentul a avut loc duminică, în jurul orei 5.00, când cei doi tineri traversau strada pe trecerea de pietoni de lângă un club. Tinerii au fost loviţi de un autoturism Mercedes şi au murit pe loc. În plus un al treilea tânăr, de 23 de ani, a ajuns la spital cu răni uşoare. Acesta a susţinut că ar fi fost şi el lovit de maşină, însă oamenii legii au stabilit că, de fapt, se afla în autoturismul implicat în accident.
„Cred că a fost băut. A avut viteză mare. Noi eram în discotecă, iar când am auzit ce s-a întâmplat am ieşit imediat. Cei doi tineri au fost pur şi simplu spulberaţi. Sunt în stare de şoc. Închisoare pe viaţă. Asta merită cel care i-a omorât”, a spus un martor, citat de Mediafax.
Poliţiştii au stabilit că autoturismul implicat în accident îi aparţine omului de afaceri Iulian Siclitaru din Craiova. Anchetatorii trebuie să stabilească însă cine l-a condus, deoarece era folosit frecvent de un nepot de-al bărbatului. „A fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi fugă de la locul accidentului. Doi tineri au decedat, iar altul a ajuns la spital. Şoferul vinovat de producerea accidentului a fugit şi a abandonat maşina la 200 de metri de locul faptei”, a precizat Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.
R.D.