Material prezentat de Fundația România Autentic
Ctitorie a domnitorului Mircea cel Bătrân, construcţia Mănăstirii Cozia poartă cu sine unul dintre cele mai mari mistere, scrie romania-redescoperita.ro.
Construcția acesteia începe în data de 20 mai 1388, odată cu atestarea documentară a Râmnicului. Cozia este și locul unde voievodul Țării Românești a ales să fie înmormântat. Însă, sfântul lăcaș așezat pe malul Oltului, la ieșirea din Călimănești, nu mai are clopote, deși Mircea cel Bătrân l-a înzestrat inițial cu două clopote, datate 4 aprilie 1395, iar, în mai 1413, Mihail voievod, fiul lui Mircea cel Batrân, mai dăruiește Coziei un clopot.
Erau trei clopote de mărime diferită. Există referințe despre cel mijlociu, care avea înălțimea de 120 de centimetri și diametrul de 110 centimetri, pe care era inscripționat următorul text: “În anul 6903 (1395 — n.r.) luna aprilie acest clopot a fost făcut în numele Sfintei de viață făcătoarei Treimi, în zilele marelui domn Mircea voievod; stareț Gavril” și despre cel mare, de 140 cm înălțime și 120 cm diametru care păstrează pe el înscripția “În numele Sfintei și de viață făcătoarei Treimi. În zilele marelui Io Mircea voievod și a fiului lui Mihail voievod s-au făcut acest clopot în anul 6921 (1413 — n.r.) luna mai și în vremea egumenului Sofronie; cu voia Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh — Hamoș meșter” (Constantin Bălăn, “Inscripții medievale și din epoca moderna a României — Județul istoric Argeș”, Editura Academiei Române, București, 1994).
Cele două clopote nu s-au pierdut, ci, în prezent, se găsesc la Curtea de Argeș, la Episcopia Argeșului și Muscelului, scrie romania-redescoperita.ro, iar clopotul mic s-ar afla la Arhiepiscopia Râmnicului.
Cum părăsesc clopotele Cozia….
Se pare că în 1821, după înfrângerile succesive suferite de eteriști, Alexandru Ipsilanti s-a refugiat la Mănăstirea Cozia. Turcii l-au urmărit, iar ctitoria lui Mircea cel Bătrân a fost asediată și avariată grav. Clopotnița a fost devastată, dar turcii nu au luat clopotele, ci doar au căutat “tainița”, o încăpere secretă în care erau ascunse de regulă valorile mănăstirii în caz de asediu. Înlăturarea efectelor distrugerilor pricinuite de turci a fost de lungă durată. Contribuie la aceasta următorii doi stareți, arhimandritul Nectarie Diadoh Râmniceanu și arhimandritul Nifon. Cel din urmă îl convinge pe domnitorul Gheorghe Bibescu să învestească în restaurarea Mănăstirii Cozia și, în consecință, lucrările încep în 14 august 1847.
Atunci a fost demolată clopotnița, împreună cu curțile exterioare. Despre soarta clopotelor lui Mircea voievod, aflăm de la superiorul mănăstirii, arhimandritul Agatanghel Dimitrescu, frate al Sfântului Calinic de la Cernica, care într-un raport către Ministerul Cultelor cere voie să dărâme un hambar de la Bolnița Coziei ca să folosească materialele, între altele, “pentru acoperirea clopotelor celor mari ctitoricești ale lui Mircea Voievod cel Bătrân, care de la 1846 au stat trântite jos până în 1872, când adică atunci le-am ridicat pe stâlpi de piatră cu a mea cheltuială, însă neînvelite bine, neavând mijloace”.
Dar, în 1874, Atanasie, episcopul Râmnicului, cere Ministerului Cultelor să-i aprobe ridicarea de la Cozia a unui clopot și 40 de strane, lucru care se duce la bun sfârșit, iar clopotul ctitoricesc cel mic părăsește Cozia.
În anul 1880 însă, Mănăstirea Cozia este practic desființată, fiind transformată în închisoare. Episcopii Râmnicului și Argeșului revendică în același timp celelalte două clopote ale lui Mircea cel Bătrân, ele ajungând în cele din urmă la Argeş.
Olimpia Diaconiuc