-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:26
No menu items!

COVID-19, într-o școală din Iași. Pregătirea pentru evaluarea națională se mută online

spot_img

Elevii de la Şcoala „Titu Maiorescu” din Iaşi vor urma online cursurile de pregătire pentru evaluarea naţională, după ce în cadrul unităţii de învăţământ a fost confirmat un caz de infectare cu COVID-19, conform Agerpres. Toți angajații școlii au fost testați.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, Luciana Antoci, a declarat pentru AGERPRES că soţia administratorului Şcolii „Titu Maiorescu” a fost confirmată pozitiv la COVID-19, motiv pentru care soţul acesteia şi contacţii lor au fost testaţi.

„În urma testării s-a constatat că mecanicul şcolii este pozitiv. Deşi nu a avut contact cu personalul didactic, s-a decis testarea întregului personal şi efectuarea online a cursurilor de pregătire pentru evaluarea naţională”, a precizat Luciana Antoci.

Potrivit sursei citate, până la această oră, Şcoala „Titu Maiorescu” din Iaşi este singura unitate şcolară din judeţ care îşi desfăşoară programul de pregătire online.

Preşedintele filialei ieşene a Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP), Laviniu Lăcustă, a declarat că este nemulţumit de faptul că elevii din anii terminali şi profesorii acestora pot fi expuşi la infectarea cu COVID-19 prin participarea la aceste cursuri de pregătire şi la examenele naţionale.

„Am recomandat şi solicitat ca atât profesorii, cât şi elevii să nu participe fizic la cursurile de pregătire până la clarificarea întregului context epidemiologic. Ne întrebăm însă, dacă sindicatul nostru nu ar fi avut contractul pentru testele COVID-19, care ar fi putut fi consecinţa prezenţei la şcoală a cel puţin unei persoane infectate. USLIP Iaşi îşi reafirmă punctul de vedere că, indiferent de măsurile pe care le-am lua, nu poate fi ignorat pericolul care poate veni din exteriorul unităţilor şcolare. Solicităm Ministerului Educaţiei şi Cercetării şi Guvernului României să nu arunce elevii, profesorii şi familiile lor într-o aventură care poate avea asupra acestora consecinţe foarte grave”, a spus Laviniu Lăcustă.

Elevii din mai multe județe au anunțat în număr mare că revin la școală pentru pregătirea examenelor naționale, iar în trei județe gradul de prezență anunțat de ministrul Educației, Monica Anisie, ar fi de 100%, scrie stiriedu.ro.

„Pe țară procentul este de 60% dintre elevi, dar sunt județele și cu 100%. De exemplu, în județele Ialomița, Covasna, Harghita avem procente de participare aproape de 100%. Unde stăm prost este în București”, a spus Anisie cu câteva zile înainte de revenirea la școală a elevilor din anii terminali.

Gradul de prezență anunțat de autorități a crescut față de cel anunțat săptămâna trecută. Tot Monica Anisie anunța săptămâna trecută că prezența pe țară va fi peste 50%.

Pentru București, datele prezentate de Inspectoratul Școlar al Municipiului București arată că peste 7.000 de elevi de clasa a VIII-a și peste 5.500 de elevi de clasa a XII-a și a XIII-a seral/FR și-au anunțat participarea fizică la cursurile organizate de unitățile de învățământ din Capitală, în perioada 2-12 iunie, în vederea pregătirii pentru examenele naționale. Aceasta înseamnă că mai puțin de jumătate dintre elevii de a VIII-a și o treime dintre cei care termină liceul se prezintă la aceste activități.

Ministerul Educației a finalizat abia în 29 mai procedura de achiziție a măștilor pentru elevii și profesorii care încep astăzi pregătirea în școli. Instituția a încheiat contract cu 5 furnizori, care aveau termen până a doua zi să distribuie măștile la Inspectoratele Școlare Județene.