-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 3:11
No menu items!

Coronavirus. Record negativ pentru România: 308 noi cazuri, în 24 de ore. Numărul total de îmbolnăviri ajunge la 1.760

spot_img

Grupul de Comunicare Strategică a făcut public, duminică, noul „bilanț” al persoanelor infectate cu noul coronavirus. Astfel, până duminică, 29 martie, ora 13.00, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.760 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 1.760 de persoane confirmate pozitiv, 169 au fost declarate vindecate și externate (55 la Timișoara, 79 la București, 17 la Iași, 7 la Craiova, 9 la Constanța și 2 la Cluj).

Totodată, până acum 38 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Craiova, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timișoara, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța și Ialomița, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 308 noi cazuri de îmbolnăvire. Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 0 și 89 de ani.

La ATI, în acest moment, sunt internați 38 de pacienți, dintre care 31 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 8.666 de persoane. Alte 132.641 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 803 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 27 persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 21.460 de teste, din care 1.400 în unități medicale private.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.018 apeluri la numărul unic de urgență 112 și 4.118 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Până în prezent, prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite 229 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Totodată, Poliția și Jandarmeria au aplicat 5.393 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 3, polițiștii au depistat 33.484 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 46.089.939 de lei.

De asemenea, cu ocazia formalităților de intrare în țară, Poliția de Frontieră a întocmit 4 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, faptă prevăzută și pedepsită de art. 326 Cod Penal.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 73 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 52 în Italia, 6 în Germania, 4 în Spania, 2 în Namibia, 2 în Indonezia, 3 în Franța și câte unul în Tunisia, Irlanda, Marea Britanie și Luxemburg. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 12 cetățeni români aflați în străinătate, 8 în Italia, 2 în Franța, unul în Germania și unul în Marea Britanie, au decedat.