2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:24
No menu items!

Corneliu Vadim Tudor, internat de urgență în spital

spot_img

Liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, a fost internat, luni, de urgență la spital din cauza unor afecțiuni cardiace care au dus la complicații pulmonare.

Corneliu Vadim Tudor este internat la Centrul Clinic de Urgență de Boli Cardiovasculare al Armatei. Potrivit unor surse medicale, pe fondul unor probșeme cardiace, liderul PRM ar avea un edem pulmonar acut. Intervenția rapidă în astfel de cazuri poate fi benefică pacientului, mai ales dacă afecțiunea este în fază incipientă.

Corneliu Vadim Tudor s-a mai aflat și în trecut sub supravegherea medicilor de aici. În luna martie a anului 2013, fostul senator a fost internat la Spitalul Militar, la secţia Cardiologie. Fratele său, Marcu Tudor, declara atunci că avea glicemia și tensiunea crescute. „Face nişte analize, nu e o problemă deosebită. Face nişte analize pentru că a avut glicemia mai mărita până acuma şi ceva tensiune. Şi ca să prevină orice chestie, face analizele astea să-i dea o medicamentaţie mai bună, asta-i tot. La noi, la Militar, ca să evite orice surpriză, face analizele”, a declarat Marcu Tudor. Liderul PRM le-a cerut medicilor să nu facă publice date despre starea sa de sănătate.

„E bine. Da, a suferit o cădere de tensiune. Am vorbit cu el, i se fac analize din zece în zece minute, nu ştiu cât va sta internat”, spunea Ion Cârciumaru, fost senator PRM.

Marius Marinescu, şi el fost senator al PRM, preciza că este la Terapie intensivă. „A trecut de momentul greu, se simte bine. Nu am intrat în detalii, dar da, a fost un moment greu. E un lider puternic”, declara Marius Marinescu.

Valeriu Motoc