1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:34
No menu items!

Coreea de Sud, în criză energetică

spot_img

Coreea de Sud, în criză energetică

Ministerul sud-coreean al Energiei sfătuieşte administraţiile publice să închidă climatizarea sau să folosească scările în locul ascensoarelor, pentru a economisi energie, după închiderea a două centrale, informează AFP.

Potrivit unui purtător de cuvânt al distribuitorului de electricitate Korea Power Exchange (KPE), Centrala Dangjin III, cu o capacitate de 500 de megawaţi, a fost oprită şi nu ar trebui repusă în funcţiune mai devreme de o săptămână din pricina problemelor tehnice.

O altă centrală, cea din Seocheon, care funcţionează tot pe cărbune, s-a oprit timp de o oră, luni dimineaţă, şi funcţionează doar la jumătate din capacitate, ceea ce înseamnă în total 200 de megawaţi, a adăugat purtătorul de cuvânt.

„Ne confruntăm cu o criză de energie care va fi, poate, cea mai gravă”, a declarat ministrul comerţului, industriei şi energiei, Yoon Sang-Jick, în contextul în care Coreea de Sud este afectată de un val de căldură iar mai multe reactoare ale centralelor sale nucleare au fost oprite.

Într-un apel adresat întreprinderilor, persoanelor particulare, magazinelor, ministrul a cerut limitarea consumului de energie electrică în următoarele trei zile. De asemenea, va fi întărită supravegherea centrelor comerciale, care nu trebuie să coboare temperatura interioară sub 26 de grade.

Temperaturile mai ridicate decât normalul acestei veri şi închiderea mai multor reactoare nucleare (şase din totalul de 23) au provocat o creştere a consumului de electricitate în timp ce oferta este în scădere.

C.I.