1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 14:10
No menu items!

Coreea de Nord a repus în funcțiune reactorul de la Yongbyon

spot_img

Coreea de Nord a repus în funcțiune reactorul de la Yongbyon

Coreea de Nord a repus în funcțiune reactorul de la centrul Yongbyon, care fusese oprit în 2007, au confirmat marți serviciile de informații sud-coreene, citate de Yonhap.

Agenția Națională de Informații (NIS) a informat Comitetul pentru supravegherea NIS din legislativul sud-coreean că autoritățile Coreii de Nord au repornit în august reactorul de la Yongbyon, cu o capacitate moderată de cinci megawați, a declarat un responsabil al agenției.

Reactorul de la Yongbyon. Acesta, situat la circa 90 km de Phenian, este destinat producerii de plutoniu pentru armele nucleare ale Nordului și a fost oprit în 2007 în urma unui acord convenit în cadrul formatului de convorbiri în șase (cele două Corei, SUA, Japonia, China și Rusia).

În 2008, Coreea de Nord a aruncat în aer turnul de răcire al reactorului în 2008, ca o dovadă a seriozității intențiilor sale de a suspenda activitățile nucleare.

În pofida acestor lucruri, la începutul lunii aprilie, când tensiunile au escaladat în Peninsula Coreea, după o serie de teste nucleare efectuate de autoritățile de la Phenian, acestea din urmă au anunțat că vor relua activitatea acestui reactor.

C.A.