-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:50
No menu items!

Copilotul Răzvan Petrescu: „Aeronava avea dublă comandă. Nu pot face alte declarații, ancheta este în curs”

spot_img

razvan_petrescu

Copilotul Răzvan Petrescu (23 de ani), rănit în accidentul aviatic produs în Apuseni în urmă cu o lună, a făcut primele declaraţii de la accident joi, odată cu externarea sa. El a refuzat să ofere detalii tehnice legate de aeronavă sau de modul în care s-a produs accidentul, deoarece ancheta în acest caz este în derulare, iar astfel de detalii le-au fost oferite doar anchetatorilor.

Aeronava avea dublă comandă. (…)Aeronava era în regulă şi din acest motiv comandantul a decis plecarea în misiune.(…)Eu am dat nişte declaraţii persoanelor competente şi nu pot da detalii pentru că este anchetă în curs. Voi putea răspunde acestor întrebări doar după finalizarea anchetei.

Răzvan Petrescu

copilotul lui Adrian Iovan

CITEȘTE ȘI: Copilotul Răzvan Petrescu a împărțit comanda avionului cu Adrian Iovan

Răzvan Petrescu a mai precizat că starea sa de sănătate s-a îmbunătățit și că își amintește perfect ce s-a întâmplat atât înainte, cât și după accidentul aviatic.

Momentul încă este cald, îmi amintesc ce s-a întâmplat şi înainte şi după impact. După impact am avut un moment de inconştienţă. M-am trezit în lateral-stânga faţă în aeronavă, pe jos. Prima acţiune a fost să îmi evaluez starea de sănătate, am văzut că îmi pot mişca degetele de la picioare, dar având fracturi la picioare nu mi le puteam mişca. Braţele erau în regulă, m-am gândit să mă îndepărtez şi m-am târât prin zăpadă şi am reuşit să mă îndepărtez câţiva metri, fiindu-mi frică de o explozie a aeronavei.

Răzvan Petrescu

copilotul lui Adrian Iovan

Copilotul lui Adrian Iovan a adăugat că, imediat după ce s-a îndepărtat de avion a încercat să sune la 112, dar nu a reuşit, din cauza telefonului său „nu foarte inteligent”, apoi a reuşit să-şi sune tatăl. El a mai spus că a fost ajutat foarte mult de medicul Radu Zamfir, care era în starea cea mai bună dintre răniţi şi care l-a ajutat inclusiv psihic şi i-a dat sfaturi despre ceea ce era bine să facă.

Răzvan Petrescu a precizat că pentru el va urma o perioadă de refacere de o lună-două, acasă, şi apoi o perioadă de recuperare.

Copilotul a mai spus că i-ar plăcea ca, după ce starea de sănătate îi va permite, să-i viziteze pe moţii salvatori şi să vadă „şi din picioare” locul accidentului.

Întrebat ce dorinţe are, Petrescu a spus că vrea să revină la starea sa iniţială de sănătate şi apoi să se urce din nou la manşa avionului.

De asemenea, întrebat ce a simţit când au venit primii moţi la locul accidentului, copilotul a spus că îi consideră pe aceştia ca şi părinţii săi. Întrebat cum vede viaţa sa la o lună de la accident, acesta a subliniat că este emoţionant şi a spus că îi mulţumeşte lui Dumnezeu că l-a ţinut în viaţă.

Mulţumesc şi moţilor care s-au mobilizat şi au reuşit să ne găsească şi echipei medicale de la Cluj care m-a tratat, m-au readus la viaţă, am fost tratat cu respect, profesonalism şi căldură la Cluj.

Răzvan Petrescu

copilotul lui Adrian Iovan

Răzvan Petrescu va fi externat vineri, urmând să fie transportat cu o ambulanţă până acasă, la Râmnicu Vâlcea.

Copilotul Răzvan Petrescu a suferit trei intervenții chirugicale în doar o lună cât a trecut de la producerea accidentului aviatic din Apuseni, în urma căruia și-au pierdut viața pilotul Adrian Iovan și medicinista Aura Ion.

R.D.