-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 7:58
No menu items!

Copil cu handicap în stare gravă după ce a căzut de la etaj

spot_img

Ambulanta

Un copil cu handicap de la o şcoală pentru elevi cu nevoi speciale a ajuns, marți, în stare gravă la Spitalul din Câmpulung Muscel, după ce a căzut de la primul etaj al şcolii. Potrivit primelor informații furnizate de polițiști, băiatul, în vârstă de 6 ani, ar fi fost împins de o colegă.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Argeş, Dănuţ Dinu, a declarat că în jurul orei 13.45 a fost primit un apel la numărul de urgență 112, o persoană anunțând că un băieţel de 6 ani de la o şcoală pentru copii cu nevoi speciale din Câmpulung Muscel a căzut de la primul etaj al instituţiei.

Potrivit sursei citate, primele informaţii arată că băieţelul ar fi fost împins pe geam de o fată de 20 de ani, şi ea elevă a şcolii speciale.

„Aceste informaţii nu sunt certe, poliţiştii au mers acum la faţa locului”, a spus Dinu. El a precizat că băieţelul este în stare gravă, fiind dus la spitalul din Câmpulung Muscel.

La rândul lor, reprezentanţii Serviciului Judeţeran de Ambulanţă Argeş au declarat că, iniţial, au primit un apel prin 112 pentru a interveni la un copil care suferise o criză de epilepsie, însă ulterior au fost anunţaţi că băiatul a fost dus la spital cu o maşină, fără a se aştepta intervenţia Serviciului de Ambulanţă.

R.M.