Un copil a căzut dintr-un telescaun, miercuri după amiază, în staţiunea Poiana Braşov. Copilul s-a ridicat, nefiind rănit grav, iar salvamontiştii care au intervenit la faţa locului nu l-au mai găsit în locul unde a căzut, ci la staţia de îmbarcare a telescaunului. Copilul, în vârstă de 6 ani, a căzut de la 4-5 ani şi va fi transportat la spital.
Potrivit autorităților din Brașov, copilul, în vârstă de 6 ani, s-ar fi precipitat de la o înălţime de aproximativ 4-5 metri, au mai precizat autorităţile din Braşov.
„Acesta a fost examinat medical la faţa locului, urmând să fie transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate”, a mai precizat sursa citată, explicând că minorul nu are răni vizibile.
Poliţişti din cadrul Poliţiei Staţiunii Poiana Braşov fac cercetări pentru a stabili cu exactitate cauzele si împrejurările în care s-a produs incidentul.
R. Dan