1.7 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024 - 0:44
No menu items!

Copiii nu vor mai putea fi instituţionalizaţi înaintea vârstei de 3 ani

spot_img

Proiectul de lege a fost votat cu 336 voturi „pentru” şi o abţinere

copil-singur1

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege care prevede prelungirea de la 2 la 3 ani a vârstei copiilor care pot beneficia de plasament exclusiv în familia extinsă sau substitutivă, fiind interzis plasamentul acestora în regim rezidenţial. Inițiativa legislativă a fost votată cu 336 voturi ”pentru” şi o abţinere.

Proiectul de lege iniţiat de către deputatul PSD Gabriela Podașcă modifică legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului în sensul prelungirii vârstei până la care copiii pot beneficia de plasament exclusiv în familia extinsă sau substitutivă, respectiv de la 2 la 3 ani, fiind interzis plasamentul acestora într-un serviciu de tip rezidenţial, cu excepţia copiilor cu vârstă de până la 3 ani cu handicap grav, cu dependenţă de îngrijiri în servicii de tip rezidenţial specializate.

Gabriela Podaşcă a precizat că este necesar acest proiect de lege, deoarece datele arată că acei copii instituţionalizaţi încă de la naştere prezintă riscul de a dezvolta tulburări sau întârzieri într-o varietate de domenii, iar cei care părăsesc instituţia şi sunt plasaţi în familie cu prioritate până la vârsta de 3 ani beneficiază de o dezvoltare mai bună.

Camera Deputaţilor este for decizional la acest proiect.

D.M.