4.1 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 18:36
No menu items!

Copii aflaţi în cantonament la o pensiune din Brașov, la spital cu simptome de toxiinfecţie. UPDATE – Alimente expirate, găsite la pensiune

spot_img

Reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Braşov au mers vineri la pensiunea din localitatea brașoveană Hărman pentru a face verificări şi a lua probe din mâncarea consumată de copii

ambulanta

Un număr de 20 de copii, cu vârste cuprinse între 8 şi 13 ani, care se aflau în cantonament la o pensiune din localitatea braşoveană Hărman au ajuns, în cursul nopţii de joi spre vineri, la Spitalul de Boli Infecţioase Braşov, cu simptome de toxiinfecţie alimentară, ei rămânând internaţi.

Reprezentanţii de la Protecţia Consumatorilor Braşov au descoperit, vineri, alimente expirate şi nereguli privind dezinfectarea veselei şi a spaţiilor de depozitare a hranei la pensiunea din Hărman, unde 20 de copii aflaţi în cantonament au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecţie alimentară.

Șeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Braşov, Sorin Susanu, a precizat că reprezentanţii instituţiei au descoperit, în urma verificărilor făcute la pensiunea din Hărman, nereguli privind dezinfectarea spaţiilor de depozitare a hranei, a veselei şi a alimentelor, în special ouă.

El a mai spus că au fost verificate şi tomberoanele de la unitatea de cazare, fiind găsite produse expirate, respectiv iaurt, care era încă rece, cabanos, salam, ciuperci şi crenvurşti.

Conform sursei citate, inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Braşov au ridicat probe de la pensiune, iar în funcţie de rezultatele analizelor de laborator se vor stabili sancţiunile în cazul unităţii de cazare.

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase Braşov, medicul Felicia Constandis, a precizat că 20 de copii, cazaţi la o pensiune din localitatea Hărman, unde se aflau în cantonament la fotbal, au ajuns la unitatea medicală cu simptome de toxiinfecţie alimentară, respectiv colici abdominale, vărsături şi scaune diareice.

Între orele 3.00 şi 5.00, cei 20 de copii au ajuns pe rând la spital. O parte dintre pacienţi a primit tratament, iar starea generală a copiilor este bună„, a declarat medicul Felicia Constandis, citat de Mediafax. Managerul a precizat că cinci dintre copii sunt în stare mai gravă, fiind perfuzaţi.

Conform sursei citate, cei 20 de copii, care au forme uşoare sau medii de boală, sunt din judeţul Ilfov.

Medicul a menţionat că reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Braşov au fost anunţaţi despre incident, iar vineri o echipă a instituţiei a mers la pensiunea din Hărman pentru a face verificări şi a lua probe din mâncarea consumată de copii.

Felicia Constandis a mai spus că majoritatea copiilor vor fi externaţi, cel mai probabil, vineri după-amiază.

D.M.