1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:49
No menu items!

Coordonatorul ASPA Răzvan Băncescu – accident rutier și scandal cu ONG-urile luni noapte

spot_img

Polițiștii au fost chemați să intervină atât în cazul accidentului provocat de Băncescu, în urma căruia un adult și un copil au fost răniți, cât și în cazul incidentului, soldat cu plângeri penale

bancescu_RzV

Coordonatorul de proiect al Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) Răzvan Băncescu a provocat, luni noapte, un accident rutier în urma căruia au fost rănite două persoane, printre care şi un copil, iar ulterior a fost implicat într-un scandal cu mai mulţi membri ai unor organizații nonguvernamentale pentru protecţia animalelor.

Reprezentanți ai Brigăzii de Poliție Rutieră au precizat, marți, că Băncescu, aflat la volanul unui Volkswagen Golf 5, mergea pe Splaiul Independenţei, dinspre strada Virtuţii spre Grozăveşti, iar la un moment dat a intrat de pe banda unu pe banda doi şi s-a ciocnit cu un autoturism Toyota Yaris, condus de o femeie, reprezentanta unei organizații pentru protecţia animalelor.

În urma accidentului, un bărbat aflat în dreapta femeii şi o fată în vârstă de 11 ani au fost răniţi uşor.

La scurt timp după accident a izbucnit un scandal.

În jurul orelor 23.50, o persoană a sunat la 112 şi a anunţat că în apropiere de Primăria Capitalei are loc un scandal în care sunt implicaţi mai mulţi membri ai unor organizații nonguvernamentale.

La faţa locului, unde se aflau aproximativ 50 de persoane, au ajuns poliţiştii Secţiei 20, precum şi un echipaj de la Brigada Rutieră a Capitalei, în condiţiile în care avusese loc şi un accident rutier.

În presă au fost difuzate imagini în care Răzvan Băncescu loveşte un bărbat, apoi scandalul continuă cu o bătaie între acesta şi mai multe persoane.

În urma accidentului rutier pe care l-a provocat, pe numele lui Băncescu a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

În acest caz a fost întocmit un dosar de cercetare pentru vătămare corporală din culpă. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. Toate aspectele care privesc acest caz sunt continuate la Brigada Rutieră, iar activitatea de cercetare penală va fi supravegheată şi coordonată de către procurorul de caz, urmând să se dea o soluţie legală după definitivarea cercetărilor.

Andrei Codău
purtător de cuvânt, Brigada de Poliție Rutieră a Capitalei

Surse din Poliție au precizat că, luni, în jurul orei 21.00, între un echipaj de hingheri şi membri ai unor ONG-uri de protecţie a animalelor a izbucnit un conflict, pe Şoseaua Olteniţei, în Sectorul 4 al Capitalei. Poliţiştii Secţiei 26 care au mers la faţa locului au amendat cu 500 de lei un membru al unui ONG de protecţie a animalelor.

Ulterior a avut loc accidentul în care a fost implicat Răzvan Băncescu, în maşina lovită de acesta fiind bărbatul care fusese anterior amendat, o altă membră a unui ONG de protecţie a animalelor şi fata de 11 ani.

Sursele citate au precizat că accidentul s-ar fi produs după o şicanare în trafic, iar ulterior Băncescu şi bărbatul aflat în autoturismul Toyota s-au luat la bătaie.

Poliţiştii Secţiei 20 l-au amendat cu 200 de lei pe Băncescu. De asemenea, bărbatul care fusese amendat cu 500 de lei a mai primit o amendă de 200 de lei. Cu aceeaşi sumă a fost amendată şi femeia aflată în autoturismul Toyota.

Sancţiunile au fost date pentru provocare şi participare la scandal în locuri publice, au mai spus sursele din Poliţie.

După scandal, Răzvan Băncescu s-a prezentat la Secţia 20 de Poliţie, unde a depus o plângere pentru lovire şi alte violenţe, explicând poliţiştilor că ar fi fost agresat şi i-ar fi fost ruptă bluza cu care era îmbrăcat, au precizat sursele citate.

În ultima perioadă au avut loc mai multe incidente între hingheri şi membri ai unor ONG-uri de protecţie a animalelor.

Membrii ONG-urilor susţin că hingherii nu ar mai trebui să ridice câinii fără stăpân de pe străzi, întrucât există o decizie a instanţei care suspendă actul normativ în baza căruia puteau ridica animalele.

R.D.

Curtea de Apel Bucureşti a decis, în 20 iunie, suspendarea executării normelor de aplicare a Legii privind gestionarea câinilor fără stăpân, până la pronunţarea unei decizii definitive asupra unei cereri de anulare a actului normativ.

Potrivit legii adoptate anul trecut, câinii fără stăpân din adăposturile publice pot fi eutanasiaţi, prin decizie a autorităţii locale, dacă nu sunt revendicaţi sau adoptaţi, după un termen de 14 zile lucrătoare.