-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:27
No menu items!

Cooperativa lui Iohannis îl ignoră pe seniorul Quintus și nu renunță la fuziunea cu PDL

spot_img

Vicepreședintele PNL Stelian Dolha a afirmat că procesul de fuziune continuă

Iohannis_Congres_SZ

Vicepreşedintele PNL, deputatul Stelian Dolha, a declarat că, în ciuda unor declaraţii „uşor inflamate”, procesul de fuziune PNL-PDL continuă, liberalii urmând să desemneze curând candidatul lor pentru alegerile prezindenţiale.

În pofida unor declaraţii uşor inflamate din partea celor două partide, culminând cu nişte accente patriotarde de genul «PDL nu e de vânzare», eu spun că fuziunea merge mai departe şi astfel de declaraţii eu zic că ar trebui să nu le mai rostologim în spaţiul public, ci să le analizăm în interiorul partidelor, mai ales că avem acum comisii de negociere şi să le rezolvăm pe plan intern. Conducerile celor două partide şi echipele de negociere – fiindcă PNL are acum altă echipă de negociere din care face parte Ludovic Orban Teodor Atanasiu, Eduard Helvig, deci oarecum s-a schimbat echipa noastră – s-au întâlnit marţi cu echipa de negociere a PDL şi, oarecum, s-a intrat în calendarul fuziunii

Stelian Dolha
vicepreședinte PNL

El a adăugat că, până la alegerile prezidenţiale, se va merge pe alianţă electorală, urmând ca după scrutin să se intre „pe repede înainte” în procesul de fuziune, aşa cum „e normal şi corect”.

„Până atunci, primul pas trebuie să îl facem noi, liberalii, fiindcă am avut congres şi avem doi candidaţi la alegerile prezidenţiale şi, în două-trei săptămâni, trebuie să ne desemnăm candidatul care va intra în competiţia PNL-PDL. La începutul lui august, cel târziu la mijlocul lunii august, vom avea desemnat candidatul comun la alegerile prezidenţiale. De ce nu se poate face fuziunea până atunci? Din motive juridice, procesul fiind unul anevoios şi ar afecta organizarea alegerilor prezidenţiale şi această analiză care a dus la realizarea unei alianţe electorale până la alegerile prezidenţiale cred că este cea mai înţeleaptă”, a precizat Dolha.

Președintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, declara, în urmă cu doar câteva zile, că fuziunea cu PDL nu este posibilă în nicio condiție. Quintus a precizat că între PNL și PDL se poate face cel mult o alianță.

Președintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, a afirmat că, în urma deciziilor de la Congresul PNL, prin care trecutul istoric, numele și identitatea PNL au devenit imuabile, fuziunea dintre PNL și PDL nu mai are nicio șansă. Quintus susține că cei de la PDL nu vor accepta să dispară și, cel mai probabil, se va face doar o alianță între cele două partide.

Valeriu Motoc