1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:48
No menu items!

Procurorii DNA, pregătiți de FBI

spot_img

Procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Marius Voineag, a avut o întrevedere, la sediul instituției, cu atașatul legal al Biroului Federal de Investigații (FBI), Monika Wasiewicz, din cadrul Ambasadei SUA la București.

Discuțiile au vizat continuarea și extinderea cooperării dintre cele două instituții.

Șeful DNA a subliniat faptul că fenomenul corupției afectează dezvoltarea societății românești în toate domeniile sale: economic, social, politic, ceea ce poate conduce, printre alte, la scăderea încrederii publice în democrație și la îndepărtarea de valorile europene și Nord-Atlantice.

„Pentru ca DNA să își îndeplinească misiunea de combatere a corupției la nivel înalt, un punct central al viziunii manageriale îl reprezintă utilizarea eficientă a resurselor organizației în vederea atingerii potențialului de performanță al acesteia. În realizarea acestui obiectiv, FBI va acorda sprijin direcției prin intermediul unor programe de pregătire profesională privind utilizarea tehnicilor și metodelor speciale de investigații, precum și a tehnologiilor inovatoare”, a transmis, joi, DNA.

De asemenea, în cadrul anchetelor penale, cele două instituții vor continua să se sprijine reciproc în activitatea de cooperare judiciară internațională, în conformitate cu prevederile Tratatului dintre România şi Statele Unite ale Americii privind asistența judiciară în materie penală, semnat la Washington la 26 mai 1999.

                                                                                                                Adina Silav