-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:23
No menu items!

Convorbirea telefonică ce îi incriminează pe rebeli în prăbuşirea avionului, autentificată. Zborul MH17 a fost doborât de separatişti – AUDIO

spot_img

„Zborul MH17 a fost probabil doborât de o rachetă sol-aer SA-11 (Buk), lansată din teritoriul controlat de separatişti în estul Ucrainei”

 avion ucraina

O convorbire telefonică între doi şefi rebeli înregistrată de serviciile de securitate ucrainene, ce arată că oamenii din subordinea celor doi lideri au doborât un avion civil, a fost autentificată de experţi americani, a anunţat duminică Ambasada Statelor Unite la Kiev, relatează AFP.

„Datele audio furnizate presei de către serviciul de securitate ucrainean au fost examinate de experţi ai comunităţii de informaţii care au confirmat că este vorba de conversaţii autentice între lideri separatişti cunoscuţi”, a anunţat misiunea diplomatică americană într-un comunicat.

Potrivit acestui comunicat, ipoteza principală, „bazată pe mai multe elemente”, este că „zborul MH17 a fost probabil doborât de o rachetă sol-aer SA-11 (Buk), lansată din teritoriul controlat de separatişti în estul Ucrainei”.

Serviciile de securitate ucrainene (SBU) au publicat joi seară interceptarea a aceea ce a fost prezentată drept o conversație între doi lideri rebeli după examinarea locului prăbușirii.

 http://www.youtube.com/watch?v=uk9aNsTmoWM

„Băieţii de la punctul de control Cernuhin au doborât avionul. S-a dezintegrat în aer”, a spus unul dintre ei, „Maiorul”.

„Şi atunci?”, a întrebat celălalt, „Grecul”.

„Este un avion civil în proporţie de 100%” (…).

„Aţi găsit arme?”.

„Nu, nimic, doar elemente civile”.

„Acte?”.

„Există aici un student indonezian”.

Această înregistrare a fost precedată de o conversaţie între şeful rebel Igor Bezler, un cetăţean rus care vorbeşte cu colonelul din serviciile secrete militare ruseşti Vasili Gheranin, ofiţerul său de legătură, potrivit Kievului.

„Tocmai am doborât un avion (…) Am plecat să îl căutăm şi să facem fotografii”, a spus Bezler.

Prezentând acest elemente, şeful SBU Valentin Nalivaicenko a declarat că este vorba de conversaţii „ale unor ofiţeri din cadrul GRU (serviciul secret militar rusesc) interceptate şi transcrise în baza legii”.

 C.A.