-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:49
No menu items!

Controale la angajatorii din construcții și amenzi de peste 4,7 milioane de lei. 248 de persoane prestau muncă nedeclarată

spot_img

Angajatorii din construcţii au fost amendaţi cu peste 4,7 milioane de lei de Inspecţia Muncii, după ce, în urma unor controale, au fost depistate 248 de persoane care efectuau muncă nedeclarată, potrivit Agerpres.

Potrivit inspectorului general de stat Dantes Nicolae Bratu, pentru situaţiile de muncă subdeclarată amenda a fost de 8.000 lei, iar 4 angajatori au fost sancţionaţi pentru utilizarea muncii nedeclarate a tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15 şi 18 ani.

„Deşi derulată doar pe parcursul a trei zile, această campanie în domeniul construcţiilor ne-a pus, din nou, în faţa celui mai nociv fenomen de pe piaţa muncii: munca nedeclarată. Au fost depistate 248 de persoane prestând muncă nedeclarată, pentru care li s-au aplicat angajatorilor amenzi în valoare de 4.720.000 lei, iar pentru situaţiile de muncă subdeclarată amenda a fost de 8.000 lei. 4 angajatori au fost sancţionaţi pentru utilizarea muncii nedeclarate a tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15 -18 ani. Pentru încălcări în domeniul relaţiilor de muncă, altele decât muncă nedeclarată şi subdeclarată, s-au aplicat amenzi în valoare de 224.300 lei. Inspectorii de muncă au depistat un număr de 50 de salariaţi pentru care nu s-a garantat nivelul salariului prevăzut de O.U.G. nr. 114/2018”, a precizat Bratu, potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES.

Controalele la nivel naţional pentru identificarea cazurilor de muncă nedeclarată la angajatorii care îşi desfăşoară activitatea în domeniul construcţiilor, precum şi pentru verificarea respectării de către angajatori a prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă s-au desfăşurat în perioada 5 – 7 octombrie.

Inspectorii de muncă au verificat: angajarea personalului (inclusiv transmiterea contractelor individuale de muncă în aplicaţia REVISAL, în termenul legal şi utilizarea muncii copiilor şi a tinerilor); timpul de muncă şi timpul de odihnă; repausuri periodice (repausul săptămânal, repausul zilnic, sărbătorile legale); garantarea în plată a salariului minim în construcţii.

D.Constantin