Summit-ul recent de la Vilnius a reconfirmat sprijinul pe termen lung pentru Ucraina în fața agresiunii Rusiei și determinarea de a descuraja agresiunile de tip hibrid asupra statelor aliate. Atenția publicului și a liderilor politici și militari a revenit asupra realităților imediate care modelează percepțiile despre sprijinul acordat Ucrainei: evoluțiile de pe front și reziliența statelor NATO la efectele indirecte ale războiului.
Cele două componente sunt legate direct. Succesul militar al Ucrainei depinde de ajutorul primit de la statele occidentale. Iar statele occidentale pot menține în mod realist un nivel consistent de ajutor doar dacă Ucraina arată că poate obține victorii. Pe termen lung, devine problematică menținerea nivelului actual de asistență, dacă se va trece la un război static, de durată. Evoluțiile politice interne din SUA, Franța sau Germania pot accelera această dinamică.
O serie de analize recente au abordat situația de pe front și explicațiile pentru care contra-ofensiva Ucrainei este lentă. Franz-Stefan Gady, cercetător la Institutul pentru Studii Internaționale Strategice, s-a întors dintr-o deplasare pe front, unde a stat de vorbă cu subofițeri, ofițeri și comandanți. Gady spune că avansul redus al armatei ucrainene este rezultatul unui complex de factori și nu poate fi pus doar pe seama dotării insuficiente cu muniție, echipamente de artilerie sau de de-minare.
”Este de la sine înțeles că, într-un război de uzură, mai multe echipamente și muniții sunt necesare și trebuie furnizate constant. În mod cert, sprijinul occidental pentru Ucraina ar trebui să continue, pentru că încă există perspectiva ca această contraofensivă să câștige teren. Dar soldații de pe front cu care am vorbit sunt conștienți că absența progresului este adesea mai degrabă din cauza modului de angajare a forțelor, a tacticii proaste, a lipsei de coordonare între unități, a disputelor între birocrați, a gândirii de tip sovietic și a rezistenței acerbe pe care o opun rușii”, se arată în analiza publicată pe Twitter.
Principalele concluzii ale analizei lui Franz-Stefan Gady:
- Acest tip de luptă este specific infanteriștilor, sprijiniți de artilerie, pe cea mai mare parte a liniei de front. Asta înseamnă că progresul se măsoară în metri, nu în kilometri, din cauza mobilității reduse. Formațiunile mecanizate sunt mai puțin implicate, pentru că nu au parte de sprijin suficient – echipament de de-minare, apărare anti-aeriană, rachete anti-tanc.
- Armata Ucrainei nu stăpânește încă operațiunile inter-arme la scară mare. Aceste operațiuni sunt mai mult consecutive decât sincronizate. De aici, efecte negative pentru operațiunile ofensive.
- Forțele ucrainene au trecut la o strategie de uzură, bazată pe artilerie, mai puțin pe manevre. De aceea, munițiile cu fragmentație sunt importante pentru eficiență. Din toamnă, defensiva rușilor ar putea fi slăbită până la nivelul la care vor fi posibile manevrele.
- Minele sunt o problemă, pentru că reduc spațiul de manevră și viteza. Însă aceasta este o problemă mai mică decât incapacitatea de a realiza operațiuni combinate la scară mare.
- Lipsa unei abordări combinate face forțele ucrainene mai vulnerabile în fața rachetelor anti-tanc sau artileriei rușilor, în faza de înaintare. Deci nu este vorba doar de echipament. Pur și simplu nu se observă o destructurare sistematică a sistemului defensiv rusesc.
- Modul de desfășurare a ofensivei se poate schimba doar printr-o abordare sistemică a spargerii defensivei ruse, posibil cuplată cu o degradare severă a moralului rușilor, ceea ce poate duce la probușirea subită sau graduală a defensivei Rusiei.
- Dacă defensiva Rusiei nu se va prăbuși subit, e probabil să asistăm la un război de uzură sângeros, în care vor fi introduse treptat unitățile de rezervă.
- Sunt puține dovezi ale unui efort sistematic al Ucrainei de a-și proiecta forța în adâncime, cu scopul de a afecta centrele rusești de comandă și control și de a distruge depozite de muniții. În pofida raționalizării, Rusia are la dispoziție muniție. Rusia pare să acopere bine frontul în privința capacităților de culegere de informații, supraveghere și recunoaștere.
- Furnizarea în continuare a echipamentelor de luptă (rachete cu rază lungă, apărare anti-aeriană, blindate etc.) este importantă, dar probabil nu va avea un efect decisiv, fără adaptare și integrare/sincronizare. Acest efort lent este în desfășurare și, probabil, cele mai multe din armatele statelor NATO ar avea dificultăți chiar mai mari în această privință. Același lucru este valabil și pentru operațiunile de străpungere. Este nevoie de echipament de de-minare, dar acesta nu este decisiv în sine, fără o integrare. Explicațiile mono-cauzale nu reflectă realitatea. De exemplu, unele atacuri ale ucrainenilor au fost oprite de rachetele anti-tanc rusești înainte să ajungă în prima zonă minată.
- Până acum, tactica Ucrainei în contraofensivă a constat în asalturi directe asupra pozițiilor rusești și în atacuri nesofisticate în adâncime.
- Ucraina folosește operațiuni cyber pentru a identifica și urmări țintele inamice. Sistemul Starlink rămâne esențial pentru ucraineni.
- Calitatea ofițerilor și subofițerilor ucraineni pare că este foarte bună, iar moralul este la cote înalte. Totuși există probleme în privința noilor recruți – mai puțin apți fizic și mai în vârstă.
O analiză publicată miercuri în New York Times de Dara Massicot, analist la RAND Corporation, se concentrează pe consecința principală a revoltei militare a luptătorilor din Wagner împotriva Kremlinului: creșterea gradului de neîncredere și de incertitudine în rândul elitelor. Generalii încep să dispară la modul propriu, Vladimir Putin vede trădători în jurul său. Efectul este că toată ierarhia militară va recurge la auto-cenzură, începînd cu ministrul Apărării Serhei Șoigu și șeful MSM Valeri Gherasimov. Aceștia sunt acum și mai dependenți de Putin și este probabil că vor ascunde sau vor îndulci veștile proaste de pe front, pentru a rămâne în preajma liderului. Asta va submina în continuare percepția Kremlinului despre situația reală din război, într-un moment crucial.
”Nu este totul în regulă pe frontul rusesc. Nu este clar dacă trupele Wagner se vor retrage în totalitate din Ucraina. Dacă pleacă, rata victimelor în rândul armatei regulate va crește, într-un moment în care nu își mai permit asta. Armata Rusiei, potrivit șefului forțelor armate britanice, a pierdut deja jumătate din capacitatea de luptă și s-ar putea să nu aibă puterea de a rezista contra-ofensivei Ucrainei, care este în desfășurare. Blocați pe poziții defensive, unele unități de pe front nu au parte de odihnă și nu există forțe de rezervă care să le înlocuiască. Loviturile regulate ale Ucrainei asupra depozitelor de muniție, centrelor logistice și posturilor de comandă fac situația și mai dificilă. Pentru că s-au plâns de această situație, cel puțin doi generali au fost demiși săptămâna trecută. Toate acestea pot crea o oportunitate de exploatat pentru forțele ucrainene, dacă ar avea mijloacele necesare. Dar și aceștia au parte de dificultăți”, spune Dara Massicot.
Într-un interviu pentru BBC publicat miercuri, Oleksandr Sîrski, comandantul forțelor terestre ale Ucrainei, a recunoscut că, la mai mult de o lună de la debut, contraofensiva merge mai lent decât au sperat mulți. Acesta aduce ca explicații faptul că frontul de est și frontul de sud sunt supra-saturate de mine și linii defensive. ”Ne-ar plăcea să avem rezultate foarte rapide, dar, în realitate, este practic imposibil”, a spus Sîrski.
Marți, generalul Mark Milley, şeful Statului Major Întrunit al armatei SUA, a declarat că ofensiva Ucrainei este departe de a fi un eşec, dar lupta care va urma va fi lungă şi sângeroasă. ”Cred că mai sunt multe lupte de dus şi voi rămâne la ceea ce am spus mai devreme: Va fi lungă. Va fi greu. Va fi sângeros”, a declarat Milley, la Washington DC.
V. Bârleanu