-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:40
No menu items!

Contracte în valoare de peste 130 milioane lei, pentru renovarea şi eficientizarea energetică a clădirilor

spot_img

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a semnat 25 de noi contracte de finanţare prin Componenta 5 – Valul Renovării din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, pentru reabilitarea şi renovarea energetică a unor instituţii de învăţământ şi a unor clădiri publice şi multirezidenţiale, iar valoarea totală a acestora este de peste 130 de milioane de lei.

Potrivit MDLPA, contractele de finanţare semnate vizează:

– renovarea energertică a unei clădiri rezidenţiale multifamiliale din oraşul Săveni (jud. Botoşani) – 2.132.316,73 lei;

– renovarea energetică a 7 blocuri de locuinţe din municipiul Galaţi – 35.348.422,06 lei;

– reabilitarea energetică a Grădiniţei cu program prelungit Nr. 5 din municipiul Lugoj – 5.262.838,88 lei;

– reabilitarea termică a Colegiului Tehnologic “Dimitrie Leonida” din municipiul Iaşi – 5.870.413,24 lei;

– renovarea energetică a unor clădiri rezidenţiale multifamiliale din oraşul Şimleu Silvaniei (jud. Sălaj) – 42.269.289,52 lei;

– reabilitarea termică a Şcolii Gimnaziale “Alexandru Vlahuţă” din municipiul Iaşi – 8.024.817,03 lei;

– creşterea eficienţei energetice a două clădiri rezidenţiale din municipiul Constanţa – 4.325.791,12 lei;

– renovarea energetică a corpului B al Liceului Teoretic ”Miron Costin” din municipiul Paşcani – 3.257.992,51 lei;

– reabilitarea Şcolii gimnaziale nr. 7 ”Remus Opreanu” din municipiul Constanţa – 5.892.223,80 lei;

– modernizare în vederea creşterii eficienţei energetice a sediului Gărzii nr. 3 de Intervenţie Brezoi din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” al judeţului Vâlcea – 1.874.564,16 lei;

– renovarea moderată a clădirii C1 din cadrul Filialei Institutului de Cercetări pentru Instrumentaţie Analitică Cluj-Napoca – 5.992.747,30 lei;

– reabilitarea termo-energetică a Pavilionului C3 (4M) din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi – 7.504.114,65 lei;

– renovarea energetică a clădirilor rezidenţiale multifamiliale din oraşul Năvodari (jud. Constanţa) – 4.056.454,33 lei.

                                                                                                                   Adina Silav