-0.9 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 10:58
No menu items!

Continuă trădările în ALDE. Încă o filială ALDE rămâne la guvernare

spot_img

Pe scena politică din România, apele devin din ce în ce mai agitate. În ALDE, după recenta ieșire de la guvernare continuă trădările. Exemplul Ramonei Mănescu, ministrul Afacerilor Externe de a rămâne la guvernare alături de PSD este urmat în Bistrița Năsăud, oamenii lui Călin Popescu Tăriceanu au bătut palma cu social-democrații și vor continua colaborarea. Ca urmare, niciun membru membru ALDE nu va fi exclus din structurile administrative județene.

Înțelerea vine după ce și în județul Iași șeful PSD al CJ a stabilit cu vicepreședinte CJ de la ALDE că alianţa PSD-ALDE din Consiliul Judeţean Iaşi nu se va destrăma, scrie pesurse.ro. 

Preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, care conduce şi Consiliul Judeţean, a declarat miercuri că va continua colaborarea cu ALDE la nivel local şi că niciun liberal-democrat nu va fi exclus din structurile administrative, potrivit Agerpres. El a anunțat că a discutat cu liderii locali ai ALDE şi s-a luat „decizia unanimă” de a continua colaborarea.

„Eu sunt politician la nivel local şi mi-e greu să ştiu ce s-a întâmplat acolo, ce s-a discutat, de unde şi până unde, dar alianţa cu ALDE va continua fără niciun fel de rezervă. Am discutat şi cu domnul preşedinte Moniţa (preşedintele interimar al ALDE Bistriţa-Năsăud, Ioan Moniţa – n.r.), azi dimineaţă am avut o discuţie şi cu domnul vicepreşedinte Ţintean (vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Ioan Ţintean, fost lider judeţean al ALDE – n.r.), la ora 14,00 am avut o discuţie cu consilierii judeţeni. Deciziile unanime ale noastre sunt să continuăm colaborarea noastră”, a afirmat liderul judeţean al PSD.