-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:40
No menu items!

Continuă scandalul dintre Poliția locală și cea națională. Vor fi redenumite, pentru a nu mai fi confundate. Ce spune ministrul Marcel Vela

spot_img

Ministrul de Interne Marcel Vela a declarat, sâmbătă seara, la Digi 24, că ar trebui să existe o delimitare clară între Poliţia naţională şi cea locală, precizând că cele două instituţii vor fi redenumite în urma unor analize.

Vela a spus că „este o discuţie foarte veche” cu privire la Poliţia naţională şi cea locală, dar în ultimii ani, polițiști locali au ajuns să câștige dublu față de angajații MAI: „De la confuzia nominală sau inscripţionarea autovehiculelor, ar trebui clar o delimitare”.   „În mod esenţial ar trebui făcută o analiză cu privire la competenţe, dincolo de uniformă sau inscripţionare, competenţele sunt uneori destul de complicate sau complexe, fie unele se suprapun, fie unele sunt în contradicţie. În altă ordine de idei, Poliţia locală are un avantaj care nu este comparativ cu Poliţia naţională. Poliţiştii locali sunt în subordinea primăriilor, s-au mărit salariile la primării şi în mod automat funcţionarii de acolo au salarii foarte mari. De exemplu, un poliţist local care protejează ordinea publică într-un parc din Timişoara are 8-9.000 de lei, iar un poliţist din MAI care îşi riscă viaţa să prindă un criminal are la jumătate din salariul poliţistului local”, a declarat ministrul de Interne la Digi24.

Nu este prima dată, în ultimele zile, când ministrul de interne își exprimă nemulțumirea față de polițiștii locali. El a declarat joi, într-o transmisiune online, că MAI nu a apelat până acum la încadrări din alte surse pentru că momentan instituția face față cu angajații pe care îi are și pentru că încadrările din surse externe reprezintă ultima soluție dat fiind că dacă poliția locală „face unele abuzuri” ar fi riscant să fie trimise pe teren persoane fără experiență.