2.2 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 21:57
No menu items!

Continuă negocierile pentru noul guvern. Ciolacu: „Nu avem altă soluție politică”

spot_img

Președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la nicio zi după prima întâlnire cu liberalii pentru formarea unui nou guvern, că, în opinia sa, „în acest moment de răscruce al României”, PNL și PSD nu au altă soluție politică decât o alianță la guvernare.

„Ieri (joi – n.r.), am avut prima întâlnire cu Florin Cîțu. Sunt ferm convins că, în acest moment, Florin Cîțu este sub un asediu al unor oameni care au alte priorități, al celor care vor încerca să ne demonstreze că direcția în care am plecat nu e cea corectă. 

Fiecare știe ce a greșit. Îmi pare rău, voți ați greșit mai mult pentru că ați fost la putere”, a continuat Ciolacu adresându-i-se lui Cîțu. 

„După discuțiile de ieri, am depășit momentul în care am făcut socotelile legate de sondaje, de procente, de poziționări. Eu consider că în acest momente de răscruce al României nu avem altă soluție politică. Dacă vom continua războiul (…), la anul în martie vom vorbi despre o nouă criză politică, despre anticipate. 

Îmi asum acest proiect, sper să reușim să-l realizăm, dar categoric în acest proiect eu nu mă voi angaja decât împreună cu actorii sociali, angajați activ în discuțiile din Guvern.”, a conchis Marcel Ciolacu. 

Întrebat ulterior de jurnaliști cum se vor împărți portofoliile într-un guvern PSD – PNL – UDMR, Marcel Ciolacu a explicat că împărțirea portofoliilor în viitorul guvern se va face conform ponderii deținute în Parlament de către fiecare partid.

„Există o cutumă parlamentară care așează lucrurile în matca lor: în funcție de numărul de mandate din Parlament. O să las eu de la mine și nu facem împărțirea după scorul din sondaje.”, a spus Marcel Ciolacu.

„Eu cred că este cea mai bună soluție în acest moment (un guvern PSD-PNL). Sunt ferm convins că întoarcerea la români este necesară pentru că s-a făcut un acces la guvernare prin foarte multe minciuni, dar România nu mai poate rezista la încă o criză politică.

Primul lucru pe care l-am cerut domnului Cîțu ieri a fost execuția bugetară. Ne-a fost trimisă execuția bugetară, ne vom uita foarte atent pe ea, pentru a nu minți românii. Ce se poate anul acesta, se poate, ce nu se poate va veni anul viitor.

Este foarte important să depășim aceste luni până în martie, dacă vom reuși să înțelegem.

Cred că și domnul Florin Cîțu a realizat că nu mai poate să fie prim-ministrul României.”, a mai spus Ciolacu.

Raluca Dan