1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 12:54
No menu items!

Contestația lui Liviu Dragnea a fost respinsă. Fostul lider PSD rămâne în închisoare

spot_img

Curtea de Apel București a respins contestația formulată de Liviu Dragnea, se arată într-un comunicat al instituției. Decizia este definitivă.

Curtea de Apel Bucureşti a dezbătut, joi, o contestaţie depusă de Liviu Dragnea la executarea pedepsei la care a fost condamnat în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, fostul lider PSD solicitând să fie eliberat din închisoare pe motiv că este deţinut ilegal.

”Doamna președintă, sunt o persoană privată de libertate. Sunt închis nevinovat. Pe fond, eu am fost trimis la închisoare de un complet nelegal. Eu sunt în situația în care am fost trimis la închisoare prin nerespectarea legii, dacă rămân printr-o încălcare brutală a drepturilor omului, asta înseamnă că în România justiția nu rezistă la presiuni politice. Faceți un pas mic, dar dorit, de recâștigare a încrederii în justiția din România”, a spus Liviu Dragnea, joi, în fața instanței.

Iniţial, pe 9 iunie, Tribunalul Bucureşti a respins contestaţia lui Dragnea, însă acesta a atacat decizia la Curtea de Apel Bucureşti.

În cererea depusă în instanţă, Liviu Dragnea a invocat un recurs în drept intitulat „habeas corpus” – o lege cu caracter constituţional, promulgată în anul 1679 de către Parlamentul englez, prin care se garantează libertatea persoanei.

Avocaţii fostului lider PSD susţin că acesta este deţinut ilegal în penitenciar, deoarece completul de 3 judecători de la Înalta Curte care l-a condamnat nu era specializat să judece fapte de corupţie. Avocaţii invocă astfel o decizie a Curţii Constituţionale din octombrie 2019.