1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 21:35
No menu items!

Video. Contabilii și economiștii scandează în Piața Victoriei: ”E-TVA, Romania nu te vrea” și ”Jos Boloș și echipa lui NU E-TVA”

spot_img

Contabili, economişti şi antreprenori protestează luni pentru a atrage atenţia asupra a ceea ce ei numesc ”teroare fiscală” şi măsuri adoptate fără consultare publică, cu impact major asupra întregii societăţi. Manifestarea, intitulată ”Fără haos în legislaţia fiscală”, va avea loc în intervalul 08.30 – 13.00.

Peste 1000 de persoane protestează în Piața Victoriei din Capitală. În jurul orei 09:00 vor fi primiți la Guvern, iar ulterior vor porni în marș spre Ministerul Finanțelor unde sunt invitați la discuții de ministrul Finanțelor și de șefa ANAF.

Ei scandează „e-TVA, Romania nu te vrea”, „transparenta si respect, nu doar legi fara efect”, „Vrem impozite mai clare, fara birocratizare”.

Protestul ”Fără haos în legislaţia fiscală”, iniţiat de contabili, experţi, economişti şi antreprenori s-a propagat pe reţelele de socializare, dar a strâns susţinerea mai multor organizaţii de specialişti.

”Într-o ţară în care mediul de afaceri ar trebui să fie susţinut şi încurajat, suntem martorii unei realităţi alarmante: lipsa de transparenţă şi comunicarea deficitară a instituţiilor statului, care par să adopte măsuri pe furiş, noaptea, fără consultare şi fără a ţine cont de impactul devastator pe care îl au asupra contribuabililor şi a afacerilor. Acesta este contextul în care ne aflăm astăzi, un context în care haosul legislativ şi teroarea fiscală devin norma”, au transmis reprezentanţii Patronatului Antreprenorilor Contabili din România (PACR).

Potrivit acestora, ”recenta publicare a OUG 69/2024 şi OUG 70/2024 fără nicio consultare publică şi aprobarea acestora în doar două zile reprezintă doar vârful aisbergului. Aceste ordonanţe, care includ măsuri precum e-TVA şi e-Factura, nu sunt doar exemple de digitalizare prost implementată, ci şi manifestări ale unui sistem care ignoră complet principiile democraţiei şi ale dialogului social. Este revoltător cum se poate modifica o lege organică printr-un OUG, fără consultare, fără transparenţă şi fără respect”.

Organizatorii protestului au iniţiat şi o petiţie, intitulată ”Fără haos în legislaţia fiscală! Vrem predictibilitate!”.

Aceasta a fost deja semnată de peste 55.000 de persoane.

”Digitalizarea nu înseamnă birocratizare, iar e-TVA acest lucru îl reprezintă, în ambele forme publicate. (…) Cerem eliminarea E-TVA şi oprirea dictaturii fiscale exercitate prin ordonanţe de urgenţă emise noaptea”, se arată în petiţie.

Organizatorii au anunţat că o delegaţie a protestatarilor va fi primită la Ministerul Finanţelor.

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) susține protestul şi a realizat o listă cu 10 revendicări ale protestatarilor, pe care le redăm integral:

  1. Eliminarea e-TVA – Evaziunea fiscală nu este în raportările contabile şi nici în e-urile ANAF-ului! Evaziunea fiscală este acolo unde nu e nimic, iar organele abilitate ar trebui să ştie deja!
  2. Eliminarea obligativităţii transmiterii facturilor B2C în sistemul e-Factura – Este un atac la viaţa privată a persoanelor fizice, o procesare a datelor cu caracter personal în mod nelegal şi nejustificat.
  3. Eliminarea schimbării caselor de marcat pentru QR Code – Nu este normal ca, după ce au fost schimbate toate casele de marcat din bani publici, să le schimbăm din nou, fără deduceri fiscale!
  4. Revenirea la Legea Prevenţiei – Varianta anterioară legii 296/2023. Nu putem face afaceri sub presiune constantă, fără îndrumare şi avertisment.
  5. Vrem predictibilitate – Conform articolului 4 din Codul Fiscal, orice modificare să fie realizată cu cel puţin 6 luni înainte de intrarea în vigoare, în special când vorbim de modificări de taxe şi obligaţii noi.
  6. Respectarea dialogului social şi a transparenţei decizionale – Proiectele pentru OUG 69 şi OUG 70 au stat doar două zile în transparenţă decizională şi au fost aprobate fără dezbatere publică, cu aviz negativ de la CES.
  7. Eliminarea declaraţiilor redundante – De la 1 ianuarie 2025 toţi contribuabilii sunt obligaţi la raportarea SAF-T, care conţine toate tranzacţiile economice ale unei firme.
  8. Modificarea termenelor pentru notificări în relaţia cu ANAF – Contribuabilul are termene stricte, în timp ce ANAF are un termen de răspuns de 45 de zile.
  9. Compensarea concediilor medicale cu contribuțiile sociale – Nu mai putem împrumuta statul ani de zile şi să plătim sănătate pentru concediile medicale!
  10. Norme clare pentru RO-e-Transport.

D.Constantin