6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 2:46
No menu items!

Consumatorii industriali scapă de majorarea prețului la gaze

spot_img

Departamentul pentru Energie propune ca producătorii și furnizorii să tranzacționeze, vreme de patru ani, un anumit volum de gaze naturale, stabilit de ANRE

Acordul de mediu pentru interconectarea cu Bulgaria a fost publicat de Transgaz

Autoritățile consideră că, în privința consumatorilor noncasnici s-a realizat convergența de prețuri între tarifele interne și cele de import, astfel că nu se mai impune nicio mărire de tarife aferentă calendarului stabilit.

”Departamentul pentru Energie consideră, în baza datelor furnizate de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), că, în privința consumatorilor noncasnici, s-a realizat convergența de prețuri între prețul intern și cel de import, agreată de statul român cu instituțiile financiare internaționale. În consecință, pentru consumatorii noncasnici, nu credem că se mai impune nicio mărire de tarife aferentă calendarului stabilit”, se arată într-un comunicat de presă al Departamentului pentru Energie.

Propunerea face parte dintr-un proiect de Ordonanță de Urgență care cuprinde o serie de modificări ce trebuie adoptate rapid, ”pentru dinamizarea pieței gazelor naturale și creșterea transparenței tranzacțiilor din acest sector”.

Departamentul pentru Energie a cerut ANRE să finalizeze cât mai repede procesul de revizuire a Codului rețelei, pentru o mai bună funcționare a pieței gazelor. Instituția propune ca, pentru consumatorii noncasnici de pe piața reglementată să existe o perioadă tranzitorie de opt luni, necesară încheierii într-un mod competitiv a unor noi contracte de furnizare.

”Pentru dinamizarea pieței și creșterea transparenței, Departamentul pentru Energie propune pentru o perioadă determinată, între 1 iulie 2014 și 31 decembrie 2018, ca producătorii de gaze naturale să fie obligați să tranzacționeze transparent, nediscriminatoriu și centralizat un volum de gaze naturale, ce va fi stabilit de către ANRE”, se mai arată în comunicatul Departamentului pentru Energie.

Această obligație va fi aplicată, în perioada 1 martie 2015 – 31 decembrie 2018, și furnizorilor de gaze naturale, atât pentru gazele naturale din intern, cât și pentru cele din import.

Departamentul pentru Energie consideră că măsurile adoptate vor contribui la o mai bună funcționare a pieței de gaze naturale din România, ”cu beneficii pentru toți operatorii implicați, dar și pentru consumatori”.

Șeful ANRE, Niculae Havrileț, declara la sfârșitul lunii aprilie că a propus Guvernului anularea calendarului de liberalizare a pieței gazelor pentru consumatorii noncasnici începând cu 1 iulie 2014. El a explicat că măsura este necesară întrucât prețul pieței a devenit mai mic decât cele stabilite în calendarul de liberalizare, ca urmare a scăderii prețurilor pe piețele internaționale și a unor importuri mai mici de gaze.

Segmentul consumatorilor noncasnici este împărțit în două: consumatorii industriali din piața reglementată – care reprezintă maximum 15% din totalul consumatorilor noncasnici de gaze – și cei care cumpără de pe piața liberă, unde prețurile se formează potrivit cererii și ofertei.

În acest moment, pe piața liberă, în tranzacțiile directe între cei doi producători de gaze – Romgaz și OMV Petrom – și consumatorii industriali, prețurile de achiziție a gazelor pot fi semnificativ mai reduse decât prețul reglementat fixat de Guvern pentru consumatorii noncasnici. Unul dintre motive este reducerea consumului și a volumului mare tranzacționat, ce permite obținerea de discounturi.

Cosmina Croitoru