2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 10:12
No menu items!

Consulatul Iranului din Damasc, distrus într-un atac aerian al Israelului. Lider militar important, printre victime

spot_img

Avioane de război israeliene au lovit luni consulatul iranian din capitala Siriei Damasc, într-o acțiune care reprezintă o esaladare importantă a conflictului din Orientul Mijlociu, potrivit agenției Reuters. O sursă de securitate libaneză a declarat că un comandant de rang înalt al Corpului Gardienilor Revoluţiei iraniene, Mohammad Reza Zahedi, a fost ucis în atac. Surse iraniene vorbesc despre uciderea a cinci persoane.

Reporterii Reuters aflaţi în cartierul Mezzeh din capitala siriană au văzut fumul care se ridica din dărâmăturile unei clădiri care fusese distrusă şi vehicule de urgenţă parcate afară.

„Nu comentăm relatările din presa străină”, a declarat un purtător de cuvânt al armatei israeliene.

Anterior, presa iraniană a relatat că o clădire din apropierea ambasadei a fost lovită, iar o agenţie de ştiri iraniană a afirmat că ţinta a fost consulatul şi reşedinţa ambasadorului.

De la atacul asupra Israelului din 7 octombrie al grupării palestiniene Hamas, susţinută de Iran, Israelul a intensificat atacurile aeriene în Siria împotriva miliţiei libaneze Hezbollah, susţinută de Iran, şi a Corpului Gardienilor Revoluţiei din Iran (IRGC), ambele prezente pe teren în susținerea preşedintelui Bashar al-Assad.

T. S.