3.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 18:00
No menu items!

Construcția Autostrăzii Comarnic-Brașov a fost „spartă” în două etape

spot_img

Începerea lucrărilor Autostrăzii Comarnic-Brașov, în valoare de 1,8 miliarde de euro, atârnă de candidatura lui Victor Ponta la prezidențiale

autostrada_lucrari_cnadnr

Chiar dacă a promis, în februarie 2013, că nu va mai candida la alegerile parlamentare din 2016 dacă Autostrada Comarnic-Brașov nu va fi finalizată, Victor Ponta abia la toamnă își ascute foarfeca pentru a tăia panglica șantierului celebrului contract de concesiune.

Surse apropiate comisiei de licitație pentru concesiunea Autostrăzii Comarnic-Brașov susțin că mai marii din Transporturi încearcă să îi salveze onoare premierului Victor Ponta în campania electorală la prezidențiale. „Asocierea Vinci-Strabag-Aktor nu a făcut rost de toți banii pentru lucrările la autostrada Comarnic-Brașov. Închiderea financiară este condiție preliminară pentru semnarea contractului. Consorțiul trebuie să facă rost de încă aproxiamtiv 450 milioane de euro. Proiectul autostrăzii Comarnic-Brașov a fost etapizat. Comisia de licitație și oficialii CNADNR au ajuns la o înțelegere cu cele trei firme și urmează să fie începute lucrările pentru primii 3,5 km de autostradă între Comarnic și Brașov. Cel târziu, în perioada septembrie-octombrie, urmează să fie semnat contractul pentru nodul rutier de la Comarnic și primii 3 km de autostradă. Cei aproximativ 3,5 km de autostradă sunt finanțați de anumite bănci nu de instituții financiare internaționale. La sfârșitul anului, cel târziu începului lui 2015 știm dacă se continuă proiectul concesiunii autostrăzii Comarnic-Brașov sau îl trecem pe finanțare POS-T 2014-2020”, ne-au declarat sursele citate.

Dacă celebrul contract de concesiune al Autostrăzii Comarnic-Brașov ar urma să fie semnat luna aceasta, lucrările vor demara abia în 2015. Odată amânat termenul de începere a lucărilor concesiunii Comarnic-Brașov, finalizarea lucrărilor celor 53 km de autostradă se amână pentru anul 2018. „Nici ultimul termen avansat de fosta conducere a Ministerului Transporturilor, respectiv 8 august, data semnării contractului de concesiune a Autostrăzii Comarnic-Brașov, nu a fost respectat. Dacă s-ar semna contractul în câteva săptâmâni, asocierea de firme trebuie să se ocupe de organizarea de șantier. Nu vor începe efectiv lucrările în acest an. În toamnă se taie panglica și se decopertează pământ pe o rază de cel mult câteva sute de metri”, ne-au explicat sursele citate.

În prezent, oficialii guvernamentali au anunțat că proiectul Autostrăzii Comarnic-Braşov este în negociere. Cel mai recent termen anunţat de Guvern pentru semnarea acestui contract a fost luna iunie. Anul trecut, în februarie 2013, Victor Ponta preciza că nu va mai candida la alegerile parlamentare din 2016, dacă Autostrada Comarnic-Braşov nu va fi executată până la acel moment.

Ștefan Etveș