2.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 3:32
No menu items!

Constanţa: anchetă la un liceu din Năvodari privind acuzaţii de fraudă şi corupţie la Bac

spot_img

bacalaureat telefon copiere

Mai mulţi elevi şi profesori de la Liceul „Lazăr Edeleanu” din Năvodari (judeţul Constanţa) au fost audiaţi de ofiţerii anticorupţie, după ce a existat o plângere că unii elevi ar fi strâns bani pe care i-ar fi dat supravegetorilor ca să-i lase să copieze la bacalaureat.

Surse judiciare au precizat că zece persoane – profesori şi elevi de la Liceul „Lazăr Edeleanu” din Năvodari – au fost audiate, vineri seară, la Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) Constanţa, după ce o elevă a depus o plângere penală la Poliţie în care susţinea că unii dintre colegii ei ar fi  dat între 50 şi 100 de lei fiecare, bani pe care i-ar fi dat supraveghetorilor ca să-i lase să copieze la bacalaureat.

Ancheta în acest caz este coordonată de Parchetul Tribunalului Constanţa, fiind făcute cercetări pentru dare şi luare de mită, iar audierile vor continua, potrivit surselor citate. Până sâmbătă însă, nu a fost începută urmărirea penală împotriva vreunei persoane.

Eleva care a depus plângerea la Poliţie a fost eliminată de la proba scrisă la matematică a examenului de bacalaureat, pentru tentativă de fraudă, după ce asupra ei a fost găsit un telefon mobil. Fata a susţinut apoi că a dat bani pentru a promova examenul.

Vineri, la Liceul „George Călinescu” din Constanţa au fost găsiţi într-o clasă, în timpul ultimei probe a bacalaureatului, bani ascunşi într-un pachet de şerveţele, în timp ce la un liceu din Mangalia au fost găsite fotocopii cu subiecte rezolvate.

R.D.