Două bucătărese de la cantina Colegiului Pedagogic „Constantin Brătescu” din Constanța au fost depistate de medici cu stafilococ auriu, în cazul a cinci școlari ajunși la spital cu simptome specifice toxiinfecției alimentare și a altor câteva zeci de elevi care au lipsit de la cursuri pentru că s-au simțit rău după ce au mâncat la cantina școlii, transmite Agerpres.
Potrivit reprezentanților Direcției de Sănătate Publică (DSP) Constanța, stafilococul auriu a fost depistat în urma analizării probelor de exudat faringian și nazal recoltate de la angajații cantinei unității de învățământ.
Cele două bucătărese au fost scoase din colectivitate, ele fiind totodată amendate cu suma totală de 800 de lei de către Inspecția Sanitară de Stat, a anunțat într-un comunicat de presă directoarea colegiului pedagogic, Anamaria Ciobotaru.
„Consiliul de Administrație al instituției se va întruni pentru a analiza situația celor doi angajați ai unității și pentru a lua măsurile corespunzătoare. De astăzi, cele două angajate au fost scoase din colectivitate, urmând să revină în momentul în care probele medicale atestă absența stafilococului, recomandarea medicului fiind de a urma tratament cu antibiotic”, a menționat directoarea unității școlare.
Potrivit acesteia, doi dintre 160 de elevi care au mâncat la cantină în ziua în care școlarii au început să se simtă rău au fost depistați cu stafilococul klepsiela, niciunul dintre aceștia nefiind spitalizat.
La sfârșitul lunii octombrie, cinci elevi ai Colegiului Pedagogic „Constantin Brătescu” au ajuns la Sitalul de boli infecțioase Constanța cu stări de vomă, alți 44 absentând de la cursuri pentru că s-au simțit rău după ce au mâncat la cantina școlii.
A.V.