6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 22:49
No menu items!

Consiliul șefilor de stat din UE, sub semnul acordului pentru Uniunea Bancară

spot_img

Euro frankfurt

Cei 28 de lideri ai statelor UE se întâlnesc joi și vineri la Bruxelles, la puțin timp după un acord considerat istoric pentru funcționarea unei Uniuni Bancare.

Miniștrii de finanțe s-au înțeles pentru crearea unui fond de 55 de miliarde de euro, în următorii zece ani, finanțat de industria bancară. Fondul are ca scop micșorarea pagubelor colaterale, în cazul unor falimente bancare.

Prin Mecanismul Unic de Rezoluţie, se înființează o autoritate care va decide când și cum se vor închide băncile. Faptul că falimentul bancar nu va mai fi un element ce ține de suveranitatea națională este considerat cel mai mare avans în evoluția UE, după instituirea  monedei unice.

Acordul este parte a unui efort mai mare pentru crearea unei uniuni bancare și pentru evitarea situațiilor în care deponenții vor fi nevoiți să suporte pierderi, așa cum s-a întâmplat în Cipru.

România și celelalte state din afara Zonei Euro nu sunt parte la acest acord, însă pot decide să se asocieze. Primul pilon al Uniunii Bancare este autoritatea de supraveghere a Băncii Centrale Europene, care va superviza cele 6.000 de bănci din Zona Euro.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor, textul acordului conţine obiective-cheie pe care România le-a urmărit în negocieri şi le-a obţinut, precum:

• evitarea expunerii contribuabililor la costurile generate de crizele bancare;

• restructurarea băncilor europene prin contribuţii ale finanţatorilor;

• implicarea Consiliului în procesul decizional;

• participarea României la negocierea acordului interguvernamental, care va detalia constituirea şi funcţionarea fondului de rezoluţie.

 Vlad Bârleanu