1.7 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 11:17
No menu items!

Consiliul JAI a decis relocarea a 40.000 de refugiați. Fiecare stat va primi 6.000 euro/capita

spot_img

Consiliul UE a anunțat că s-a luat o decizie la reuniunea miniștrilor de interne din UE, conform căreia 40.000 de refugiați vor fi relocați din Italia și Grecia către alte state ale Uniunii.

Principalele concluzii ale Consiliului Justiție și Afaceri Interne:

  • Mecanismul temporar și excepțional de relocare se aplică pentru următorii doi ani. Vor fi relocate din Grecia și Italia către alte state EU doar persoanele care au ajuns în aceste state între 15 august și 16 septembrie 2015, care în mod clar au nevoie de protecție internațională.
  • Reprezentanții guvernelor au decis în iulie modul de distribuire a 32.256 de persoane. În acel calcul, România a promis că va accepta 1.700 de refugiați. Până în decembrie, se așteaptă distribuirea restului de persoane, până la 40.000.
  • Statele membre care participă la acest mecanism vor primi 6.000 € pentru fiecare persoană relocată.
  • Danemarca și Marea Britanie nu participă la acest mecanism.

Comunicatul Consiliului JAI nu a lămurit însă ce soluție se aplică în cazul celorlalți refugiați/migranți, în contextul în care, în ultimele săptămâni, pe traseul Grecia-Macedonia-Serbia-Ungaria au intrat cel puțin 170.000 de persoane.

În cazul României, saltul de la 1.700 la 1.785 pare a fi oferta finală pentru decembrie, mult sub planul Comisiei Europene, de peste 6.000 de persoane.

Într-o conferință de presă la Cotroceni, președintele Klaus Iohannis a declarat că oferta României cu privire la cota de imigranți este foarte generoasă și că țara noastră nu este „nici xenofobă, nici autistă, nici separatistă”.

Cred că, încet-încet, tematica cotelor va dispărea, fiindcă nu mi se pare normal ca o țară din UE să fie obligată la ceva ce nu poate să facă. Or, să se ia o decizie – nu contează acum în ce formă – în UE care redeschide falia între vest și est, mi s-ar părea un lucru fundamental greșit. Există alte forme prin care țările care refuză aceste cote obligatorii își pot arăta solidaritatea. Noi am exprimat solidaritate în această chestiune, România este solidară și cu ceilalți membri UE și într-o măsură care se va arăta pe parcurs și prin tranzit. Noi am făcut o ofertă chiar foarte generoasă pentru relocarea celor 40.000 de imigranți despre care s-a vorbit în iunie.

Klaus Iohannis

El a subliniat că „România nu este o țară xenofobă, nici autistă, nici separatistă”.

Noi dorim să contribuim la rezolvarea acestei chestiuni. Cum vom face acest lucru, rămâne de stabilit, trebuie să existe negocieri, discuții, un plan al Guvernului pentru a veni cu diferite propuneri. Nu doar numărul imigranților care pot fi cazați în România este un criteriu unic. Noi participăm la acțiuni Frontex, la întărirea granițelor exterioare ale UE. Dacă ni se cere, putem să participăm în multe alte proiecte și cu personal, și cu know-how.

Klaus Iohannis