-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:11
No menu items!

Consiliul de Etică respinge plagiatul lui Lucian Bode: Unele surse au fost cotate cu erori

spot_img

Lucian Bode nu a plagiat în cartea intitulată „Securitatea energetică şi managementul resurselor la începutul secolului XXI: România în context european actual”,este constatarea oficială a Consiliului Național de Etică în Cercetar. Specialiștii care au analizat cartea mai susțin că autorul a făcut doar unele erori de citare a surselor.

Conform edupedu.ro, concluzia Consiliului de Etică este că ministrul de interne nu a plagiat, contrar analizei Comisiei de Etică a Universității Babeș-Bolyai (UBB) asupra aceluiași volum, pe care l-au considerat “profund viciat” de plagiat.

În schimb, cartea lui Bode “conține un număr mare de greșeli de citare, precum și un stil neuniform de citare”, au mai concluzionat specialiștii Consiliului de Etică.

Ministerul Cercetării precizează că la ședinta unde a fost discutat cazul a fost de față și un reprezentant al său, dar că acesta nu a intervenit în niciun fel, CNECSDTI fiind un for cu activitate independentă aflat în coordonarea, nu în subordinea MCID.

Decizia a fost luată în lipsa lui Dacian Dragoș, președinte al CNECSDTI, în condițiile în care acesta este și președintele Comisiei de Etică a UBB, care constatase plagiat în cazul tezei de doctorat a lui Lucian Bode.

Potrivit documentului CNECSDTI, “deși sursele au fost citate cu unele erori, acest lucru nu a împiedicat identificarea sursei corecte, adică autorul nu a intenționat să ascundă sursa”. 

Astfel, Consiliul respinge autosesizarea în baza căreia a fost făcută analiza volumului și “constată că domnul Lucian Nicolae Bode nu este vinovat de abaterea de la normele de bună conduită în activitatea de comunicare, publicare, diseminare și popularizare științifică, constând în plagiat”.

Decizia vine în contextul în care la rotativa guvernamentală, care va avea loc peste doar două zile, ministrul Lucian Bode nu s-ar mai fi regăsit în noul Guvern, până când problemele sale care “trebuie luate în serios”, nu vor avea  “o decizie clară”, așa cum a anunțat președintele Klaus Iohannis.

M. Nedelcu