-0.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 0:29
No menu items!

Consiliul Concurenţei autorizează parteneriatul dintre Romarm SA și Rheinmetall, pentru producția de blindate la Moreni

spot_img

Consiliul Concurenţei a anunțat miercuri că a autorizat operaţiunea prin care Compania Naţională Romarm SA – Filiala Societatea Uzina Automecanică Moreni SA (UAM) şi Rheinmetall Landsysteme GmbH înfiinţează compania Romanian Military Vehicle Systems SA.

Fiecare acţionar urmează să deţină 50% din capitalul social al companiei nou înfiinţate, obiectivul acesteia constând în dezvoltarea, fabricarea şi dotarea armatei române cu transportorul blindat pentru trupe 8×8 „AGILIS”.

”Anterior, Autoritatea de Concurenţă a aprobat cererea celor două companii de derogare de la prevederile Legii Concurenţei, având în vedere că riscul de a fi afectată concurenţa este redus. Conform Legii Concurenţei, o concentrare economică nu poate fi pusă în aplicare înainte de a fi declarată compatibilă cu un mediu concurenţial normal, printr-o decizie adoptată de Consiliul Concurenţei. În cazuri excepţionale, Autoritatea de Concurenţă poate emite, la cerere, o decizie de derogare de la această interdicţie dacă solicitarea este motivate”, potrivit unui comunicat al instituției.

UAM are ca obiect principal de activitate fabricarea vehiculelor militare de luptă, însă în ultimii ani a desfăşurat exclusiv activităţi de prestări servicii de mentenanţă şi livrare de piese de schimb către Ministerul Apărării Naţionale, precum şi o serie de servicii de producție industrială civilă, respectiv structuri metalice sudate.

Rheinmetall Landsysteme GmbH este o societate germană specializată în producţia de vehicule blindate şi servicii conexe, precum asistenţă logistică, furnizare piese de schimb, mentenanţă. Această companie face parte din Grupul Rheinmetall, un grup de tehnologie integrată activ în industria automotive, cea electronică şi cea a apărării.

Autoritatea de Concurenţă a analizat această operaţiune şi a constatat că nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte substanţială a acesteia, în special prin crearea sau consolidarea unei poziţii dominante.

Parteneriatul presupune fabricarea a 400 de transportoare blindate amfibii pentru MApN, primul urmând a ieși pe poarta uzinei în 2020. Într-un comunicat din noiembrie 2017, MApN a transmis: „Transportorul blindat pentru trupe 8×8 figurează pe lista celor opt programe strategice asumate de către Armată drept programe majore de înzestrare. Pentru MApN, achiziţia, realizarea şi producerea în România a transportorului blindat pentru trupe reprezintă un interes esenţial de securitate, în sensul asigurării securităţii aprovizionării şi mentenantei echipamentului pe întregul ciclu de viaţă”.

T.S.