1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 23:48
No menu items!

Consiliul Concurenței autorizează operațiunea prin care Tymbark va prelua Rio Bucovina

spot_img

Producătorul de băuturi răcoritoare necarbonatate Tymbark va prelua Rio Bucovina, după ce Consiliul Concurenței a anunțat, marți, că a autorizat această fuziune.

„Consiliul Concurenței a autorizat concentrarea economică prin care Tymbark – MWS Sp. Z o.o. Sp. K. preia Rio Bucovina S.R.L.

Tymbark – MWS Sp. Z o.o. Sp. K. face parte din grupul Maspex şi are ca principală activitate producția și comercializarea de băuturi necarbonatate.

Rio Bucovina își desfășoară activitatea pe piața producției și comercializării de apă îmbuteliată și băuturi răcoritoare carbonatate.

Autoritatea de concurenţă a evaluat operaţiunea de concentrare economică din punct de vedere al compatibilităţii acesteia cu un mediu concurenţial normal, în conformitate cu Regulamentul privind concentrările economice. Ca urmare a analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiunea nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte substanţială a acesteia, în special prin crearea sau consolidarea unei poziţii dominante.”

Consiliul Concurenței

În luna august a anului trecut, grupul polonez Maspex Wadowice a anunțat că are în plan achiziționarea companiei Rio Bucovina, contractual fiind condiționat de aprobarea de la Consiliul Concurenței și de efectuarea cu succes a acțiunii de due diligence.

Tranzacția include, printre altele, achiziționarea celor trei unități de producție ale societății Rio Bucovina, din Vatra Dornei, Timișoara și Giurgiu, dar și a brandului ”Bucovina”.

Grupul Maspex produce sucuri, nectaruri, băuturi răcoritoare, paste făinoase și biscuiți, fiind pe piața piața românească din 1996. Compania deține brandurile Tedi, Tymbark, La Festa, Ekland, Coffeeta și Salatini.

Rio Bucovina deține o cotă de aproape 10% din piața românească a apelor îmbuteliate.

T.S.