6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 22:48
No menu items!

Consecința scandalului numirii procurorilor – rechizitoriile lui Morar și Kovesi ar putea fi nule

spot_img

Consiliul Superior al Magistraturii a luat deja act de solicitarea președintelui Traian Băsescu de a evalua procedura prin care ministrul Justiției i-a propus pe Tiberiu Nițu și Ioan Irimie pentru cele două funcții de conducere din Ministerul Public vacante deja de mai multe luni. Conform unor surse din interiorul Consiliului Superior al Magistraturii, una dintre concluziile trase de specialiștii instituției ar putea fi inclusiv aceea că propunerile ministrului Pivnicieru au fost formulate așa cum a sugerat deja președintele, adică prin încălcarea Constituției. Dacă teoreticienii CSM depistează o contradicție între legea fundamentală și statutul magistratului (care stabilește procedurile de numire pentru șefii din Justiție), concluzia firească ar fi aceea că Daniel Morar și Laura Codruța Kovesi, ultimii numiți după exact aceeași procedură stabilită de legea 303/2004, au fost numiți în mod ilegal. Conform acelorași surse, o astfel de opinie manifestată de specialiștii CSM are două consecințe importante: Laura Codruța Kovesi și Daniel Morar vor avea voie să revină ca șefi în Ministerul Public, dar și toate rechizitoriile pe care ei le-au semnat devin nule de drept. Iată și declarația care a pus pe jar Justiția:

„Am o problemă care este la zi. Şi, sigur, puteţi să îmi spuneţi că ‘Domnule preşedinte, cum de nu aţi observat-o până acum?’. E foarte simplu, nu a fost în atenţia mea din punct de vedere procedural. Propunerea de la MJ pentru funcţia de procuror general şi procuror şef DNA. Eu am primit propunerile. Nu discut procedura, s-a discutat cu dumneavoastră, dumneavoastră sunteţi cei mai pricepuţi. Avem un articol 134 în Constituţia României care spune aşa: ‘CSM propune preşedintelui României numirea procurorilor şefi’. Propunerea trebuie să vină la mine de la CSM”, a spus Traian Băsescu vinerea trecută, la CSM.

Andi Topală