6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 23:59
No menu items!

Congresul PPE: Lopez: Ne-am întâlnit aici, spre deosebire de alţii, cărora le-a fost ruşine

spot_img

Secretarul general al PPE, Antonio Lopez, le-a mulţumit liderului PDL, Vasile Blaga, şi preşedintelui Traian Băsescu, pentru primirea făcută la Bucureşti, spre deosebire de alţii, a spus oficialul european, cărora le-a fost ruşine să se întâlnească aici şi au făcut-o la Bruxelles.

De la tribuna Parlamentului, Lopez a menţionat că Popularii europeni au fost bine primiţi şi s-au reunit la Bucureşti, în timp ce altora le-a fost ruşine să se întâlnească aici şi au făcut-o la Bruxelles. Şeful statului a ieşit din sala unde se desfăşoară lucrările Congresului PPE şi s-a retras pentru 15-20 de minute în biroul lui Gheorghe Barbu, secretarul general al Camerei, la întoarcere fiind abordat de jurnalişti. El a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliştilor, cu privire la afirmaţia lui Ponta şi a altor lideri USL, potrivit căreia prezenţa sa la Congresul PPE ar încălca Constituţia.

Merkel: Preşedintelui României nu i-a fost niciodată frică să se gândească la viitor

„Dragă Traian Băsescu, dragă Vasile Blaga şi dragă Kelemen Hunor, mulţumim că ne-aţi permis să ne reunim astăzi la Bucureşti, mulţumim că ne-aţi primit aici pentru a da un semnal că peste tot în Europa democraţia are câştig de cauză şi că principiile democraţiei sunt respectate şi noi ne vom asigura de acest lucru”, a spus Merkel. În discursul său, Angela Merkel a menţionat realizările pe care le-au avut unele ţări, inclusiv ţara gazdă, arătând că preşedintelui României nu i-a fost niciodată frică să se gândească la viitor chiar dacă acţiunile sale nu au fost întotdeauna populare. „Preşedintelui României nu i-a fost niciodată frică să se gândească la viitor chiar dacă acţiunile sale nu au fost întotdeauna populare, aşadar trebuie să fim uniţi pentru viitor, pentru că o relaţie de prietenie veritabilă se cunoaşte în perioada de criză”, a mai spus Merkel.

Băsescu: Nu dorim o Europă cu mai multe viteze

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri seară , la Congresul PPE, că România nu doreşte o Europă cu mai multe viteze sau crearea unui club de categoria a doua în Europa, format din state care nu sunt în Zona euro. „Viitorul nostru constă într-o mai multă Europă şi o mai bună Europă”, a spus Băsescu.