6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 22:32
No menu items!

Congresul comun al PNL și PDL a aprobat fuziunea și statutul noului partid

spot_img

Noua formațiune va susține un candidat unic la președinție

 Klaus Iohannis_SZ

Reprezentanții PNL și PDL s-au reunit sâmbătă într-un congres comun, în București, în care au aprobat, în unanimitate, fuziunea și formarea noii alianțe electorale ”ACL PNL-PDL” care va susține candidatul la Președintie.

Protocolul de fuziune dintre PNL și PDL a fost adoptat în prima parte a zilei și de cele două partide separat.

Protocolul de fuziune prin contopire între PNL și PDL prevede că denumirea noului partid va fi Partidul Național Liberal, iar cea prescurtată este PNL, alegerile interne urmând să se desfășoare pe baza statutului noii formațiuni începând cu 1 ianuarie 2017.

Alegerile interne în Partidul Național Liberal rezultat din fuziune la nivel național se vor desfășura, pe baza statutului noului partid, începând cu 1 ianuarie 2017, prevede Protocolul.

Semnul permanent al partidului este o săgeată într-un cerc format din 12 stele sub care se află prescurtarea PNL, ansamblul fiind încadrat într-un pătrat cu colțuri rotunjite, acesta fiind și semnul electoral al noului partid.

De asemenea, documentul prevede că un partid va da candidatul la președinție, iar celălalt premierul.

După citirea protocolului de fuziune, președintele PDL Vasile Blaga și liderul PNL Klaus Iohannis și-au strâns mâinile, în aplauzele celor prezenți.

”În acțiunea sa politică, PNL, ca partid de centru-dreapta, membru al Partidului Popular European, urmărește respectarea valorilor universale ale libertății și demnității umane și a valorilor tradiționale ale poporului român, precum și reprezentarea ideilor și valorilor dreptei democratice românești. Deviza PNL este Prin noi înșine în Europa”, se arată în statutul noului partid.

Klaus Iohannis a afirmat că marele PNL dorește să acopere o plajă cât mai largă de opțiuni, de la liberalii radicali la social liberali și la cei care împărtășesc o viziune conservatoare sau creștin-democrată.

S.Z.