6.1 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024 - 22:52
No menu items!

Congresul american condamnă oficial „agresiunea” rusă din Ucraina

spot_img

congresul american

Cele două camere ale Congresului american au adoptat marți texte care condamnă intervenția rusă în Ucraina, un gest simbolic, dar puternic, cu o zi înainte de vizita premierului ucrainean, Viktor Iațeniuk, la Washington, transmite AFP.

Camera Reprezentanţilor a aprobat aproape în unanimitatea (402 voturi pentru şi şapte împotrivă) o rezoluţie care condamnă „încălcarea suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a Ucrainei de către forţele militare ale Federaţiei Ruse”.

Documentul, fără caracter obligatoriu, solicită executivului american „să impună sancțiuni de vize, financiare, comerciale și de altă natură demnitarilor cu rang înalt ai Federației Ruse, băncilor și organizațiilor comerciale controlate de stat, precum și altor agenții de stat”.

De asemenea, Senatul a aprobat prin consens o rezoluţie care condamnă „agresiunea ilegală a Rusiei în Ucraina”.

Aceste măsuri simbolice preced votul așteptat privind ajutorul economic promis Ucrainei de Statele Unite, constituit din garanții în valoare de un miliard de dolari.

Procesul parlamentar american impune ca fiecare din cele două camere să se pronunțe, după cum s-a întâmplat săptămâna trecută în Senat și în Camera Reprezentanților.

Senatul va examina inițiativa miercuri în Comisia pentru relații externe, a făcut cunoscut marți președintele acesteia, Robert Mendez.

Senatorul republican John Barrasso a anunțat marți că va depune un amendament pentru a încuraja exporturile de gaze naturale americane către Ucraina cu scopul de a reduce dependența Kievului de Rusia.

Preşedintele american, Barack Obama, urmează să-l primească miercuri, la Casa Albă, pe premierul ucrainean, Arseni Iaţeniuk, ei urmând a discuta despre „căutarea unei soluţii paşnice la actuala intervenţie militară a Rusiei în Crimeea, care să respecte suveranitatea şi integritatea teritoriului ucrainean”, a anunţat Casa Albă într-un comunicat.

C.A.