1.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 12:40
No menu items!

Confuzie ideologică în PP-DD. Eventuala apropiere de grupul extremiștilor EFD, contestată în partid

spot_img

ppdd
Conducerea Partidului Poporului – Dan Diaconescu (PP-DD) și-a intensificat demersurile pentru aderarea la grupul politic Europa Libertății și Democrației (EFD) din Parlamentul European (PE), în perspectiva alegerilor și începerii unui nou mandat legislativ, potrivit unor surse din interiorul partidului.

Aceste mișcări au adus însă nemulțumiri din partea unor grupuri de putere din PP-DD, întrucât EFD este format din partide de extremă dreapta, cu discursuri agresive, inclusiv împotriva românilor și a liberei circulații a persoanelor în interiorul UE.

Propunerea inițială a fost făcută în februarie de Eduard Dumitrașcu, vicepreședinte al PP-DD și coordonator al Departamentului de Comunicare, într-un material către Comitetul Executiv al partidului.

”Întrucât valorile promovate de PP-DD sunt în concordanță cu valorile pe care le promovează partidele ce formează această familie politică în Parlamentul European, opinăm că ar fi indicată intrarea partidului nostrum în această familie”, se arată în propunerea lui Dumitrașcu.

Contactat de Sursa Zilei, Dumitrașcu a afirmat că aderarea la EFD este doar la stadiul de propunere și că PP-DD este ”căutat” și de popularii și de socialiștii europeni – principalele forțe politice din PE.

Această propunere a fost susținută și de Simona Man, actualul președinte al PP-DD, potrivit surselor citate.

Propunerea va fi pusă în discuție într-un Comitet Executiv după alegerile europarlamentare, iar decizia va depinde de scorul realizat și de negocierile de moment, în condițiile în care programul politic al PP-DD conține măsuri din ambele părți ale spectrului ideologic.

Mai mulți membri ai PP-DD sunt nemulțumiți de faptul că apropierea de EFD ar face necredibil discursul partidului de sprijin față de românii din diaspora și față de cetățenii Republicii Moldova în relația cu UE.

Grupul EFD are un program euro-sceptic, având în prim-plan evitarea creării unui ”super-stat european centralizat” și stoparea procesului de integrare europeană.

În prezent, EFD are în compnență europarlamentari din 12 state. Printre aceștia, sunt reprezentanții partidelor:

  • UKIP – partidul extremist din Marea Britanie care a cerut blocarea accesului românilor la piața muncii și a creat o isterie în presa tabloidă pe această temă;
  • Lega Nord – partidul secesionist din nordul Italiei, care cere autonomia zonelor din nord, sub denumirea Padania;
  • REKOS – Die Reformkonservativen din Austria, conduși de Ewald Stadler, un fost membru al partidului de extremă dreapta FPO, fondat de Jorg Haider;
  • Partidul Național Slovac – discurs ultra-naționalist, cu țintă primordială asupra ungurilor și țiganilor. Într-o rezoluție a socialiștilor europeni, a fost descris drept ”un partid care incită sau încearcă să provoace stereotipuri rasiale și etnice și ura de rasă”.

 Vlad Bârleanu