-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 4:47
No menu items!

Confruntările continuă în Fâşia Gaza: Peste 640 de palestinieni uciși și 4.000 răniți

spot_img

Numărul palestinienilor uciși de la declanșarea, pe 8 iulie, a ofensivei israeliene în Fâșia Gaza a depășit 640

 gaza

Confruntările între Hamas şi Israel continuau miercuri, în pofida apelului ferm din partea secretarului general ONU Ban Ki-moon la „încetarea luptelor”, care au obligat marile companii aeriene să-şi suspende zborurile spre Tel Aviv, informează AFP.

Cel puțin 15 palestinieni și doi soldați israelieni au fost uciși în cursul nopții trecute în Fâșia Gaza, relatează miercuri agenția DPA.

Numărul palestinienilor uciși de la declanșarea, pe 8 iulie, a ofensivei israeliene în Fâșia Gaza a depășit 640, a anunțat miercuri purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății din Gaza, Ashraf al-Qedra, precizând că alți peste 4.000 au fost răniți.

Potrivit UNICEF, cel puțin 121 de copii palestinieni, cu vârste cuprinse între cinci luni și 17 ani, figurează printre cei uciși în bombardamentele israeliene, reprezentând aproape o treime din totalul morților.

De partea israeliană, 29 de soldați și-au pierdut viața în cele șase zile de ofensivă terestră a Israelului în teritoriul palestinian, potrivit armatei.

De asemenea, aproximativ 3.700 de persoane au fost rănite şi 10.000 au cerut sprjinul agenţiilor ONU pentru refugiaţi.

C.A.