1.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024 - 22:48
No menu items!

Conducerea Liceului „Korosi” din Covasna, sancţionată după scandalul bentiţei

spot_img

Conducerea Liceului "Korosi", sancționată

Directorul Liceului „Korosi Csoma Sandor” din Covasna şi cei doi adjuncţi ai săi au fost sancţionaţi de Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) cu observaţii scrise, după scandalul legat de eleva cu bentiţă tricoloră, în timp ce diriginta acesteia a fost schimbată de la clasă.

Potrivit ISJ Covasna, măsurile au fost dispuse în urma verificărilor făcute săptămâna trecută la unitatea de învăţământ, care au inclus reconstituirea evenimentelor şi luarea de declaraţii din partea celor implicaţi direct şi indirect.

Astfel, pentru „gestionarea defectuoasă a situaţiei în primele zile ale desfăşurării evenimentelor”, directorul liceului şi adjuncţii săi au fost sancţionaţi cu observaţii scrise, iar diriginta elevei care a purtat bentiţă tricoloră a fost schimbată atât din această funcţie, cât şi din cea de profesor de limba română la clasa a IX-a A.

De asemenea, precizează reprezentanții ISJ Covasna, la nivelul unităţii de învăţământ vor fi aplicate, în cel mai scurt timp, mai multe măsuri, printre care „acordarea unei atenţii constante educării elevilor în spiritul respectării simbolurilor naţionale, a identităţii etnice şi culturale a fiecăruia, în spiritul convieţuirii normale într-un mediu multicultural, în care toleranţa şi respectul să fie primordiale”.

ISJ Covasna a mai dispus „organizarea comemorărilor, a Zilei Naţionale şi a altor sărbători naţionale sau specifice minorităţilor naţionale, astfel încât elevii să aibă posibilitatea de a participa activ, indiferent de etnie sau de limba de predare” şi „completarea Consiliului elevilor, astfel încât să fie cuprinşi toţi elevii, indiferent de etnie”. Totodată, se doreşte „luarea unor măsuri pentru interzicerea imixtiunii politicului în şcoală”.

În perioada următoarea, mai anunţă ISJ Covasna, va fi monitorizat atent modul în care Liceul „Korosi Csoma Sandor” din Covasna va pune în practică aceste măsuri, astfel încât „să se revină la o situaţie de absolută normalitate în cel mai scurt timp”. „ISJ Covasna consideră că orice elev are dreptul să poarte însemnele naţionale oricând şi oriunde, dacă acest drept este dublat de respectul pe care aceste însemne îl impun”, se mai arată într-un comunicat al ISJ Covasna.

Pe 15 martie, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, câţiva elevi de clasa a IX-a de la liceul din Covasna au mers la şcoală cu accesorii în culorile tricolorului românesc, iar una dintre eleve, care purta o bentiţă tricoloră şi a cărei fotografie a fost postată pe o reţea de socializare, susţinea că a primit ameninţări.

S.Z.