6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 0:48
No menu items!

Conducerea ANPC, despre starea parcului STB: „Nu vrem o tragedie precum cea de la Colectiv”

spot_img

Starea mijloacelor de transport din parcul STB este absolut dramatică, fiind probleme la sistemele de frânare şi alerte de incendiu, iar călătorii sunt în pericol şi există riscul să se repete tragedia de la Colectiv. Este declarația făcută marţi, de Horia Constantinescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), într-o conferinţă de presă.

„În urmă cu 40 de zile am desfăşurat un control la autobazele şi depourile STB şi la acel moment am stabilit cu conducerea societăţii anumite măsuri care trebuie luate pe termen scurt, cum ar fi starea de curăţenie şi igienă a vehiculelor, aflate în stare avansată de murdărie, urmând să înceapă şi acţiuni pentru măsurile pe termen mediu şi lung. Din păcate, între timp nu s-a făcut nimic, cu excepţia faptului că am găsit câteva capete de mop şi câteva mături noi”, a spus Constantinescu.

El a arătat că personalul STB de la întreţinere este mult subdimensionat şi, în medie, o persoană trebuie să cureţe şi să igienizeze 40 de vehicule, ceea ce este inuman şi imposibil de realizat, iar detergenţii şi dezinfectaţii folosiţi sunt de o calitate slabă.

„De asemenea, marea majoritate a pieselor de schimb folosite pentru vehicule sunt “after market”, foarte puţine sunt originale. Ceea ce am găsit erau recondiţionate, cu o uzură mult peste ce ne imaginăm noi în raport cu siguranţa cetăţenilor. Mecanicii se plâng de lipsa pieselor şi că sunt nevoiţi să facă tot felul de operaţiuni la limita bunului simţ tehnic, pentru a putea ieşi cât mai multe maşini pe traseu. Sunt probleme cu sistemul de frânare sau cu direcţia. Nu putem vorbi nici măcar de o dotare elementară”, a susţinut preşedintele ANPC.

El a mai spus că inspectorii au găsit discuri de frână crăpate, rugină la sistemul de furtune ale frânei sau ale aerului comprimat, senzori care nu funcţionează, inclusiv cele de alertă de incendiu, iar călătorii sunt expuşi pericolului.

Directorul general al ANPC, Paul Anghel, a anunțat că au fost găsite tramvaie Tatra din 1967.

„Vorbim de nişte Tatra, dacă vorbim de tramvaie, din 1967, nişte autovehicule care ar trebui după 8-10 ani, să aibă o durată maximă de utilizare. Ne întindem undeva la 20-30 de ani unele dintre ele. Tramvaiele de care vorbeam au şasiuri de 50 şi ceva de ani. Sunt sisteme de frânare învechite”, a menţionat Paul Anghel.

De asemenea, Horia Constantinescu a mai spus că este justificată comparaţia cu tragedia de la Colectiv, în condiţiile în care există probleme la sistemele de frânare şi de alertă împotriva incendiilor.

„Situaţia este absolut dramatică. Noi le-am retras din circulaţie doar pe cele care reprezentau un pericol imediat, dar dacă era să le retragem pe toate care erau în neregulă, marea majoritate a bucureştenilor ar fi trebuit să aleagă altă soluţie de deplasare. Noi vom transmite un nou material către instituţiile abilitate să cerceteze modul în care sunt lăsate să circule aceste bombe pe roţi fără frâne, fără protecţie împotriva incendiilor. Comparaţia cu Colectiv este într-o zonă apropiată, pentru că nefuncţioarea unui sistem de alarmă în cazul unui incendiu poate ţine înăuntru călătorii şi riscăm incidente mult mai grave decât ne putem imagina. Un tramvai fără frâne poate mătura o intersecţie întreagă”, a subliniat Constantinescu.

El a adăugat că depourile arată atât de deplorabil, încât există chiar solicitări din partea unor case americane de film să turneze aici o nouă serie din filmul apocaliptic Mad Max.

Peste 80 de autobuze, troleibuze şi tramvaie ale Societăţii de Transport Bucureşti (STB) au fost oprite temporar de la utilizare de către comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), din cauza neregulilor descoperite.  

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, acuză însă ANPC că urmează ordine politice ale fostului primar, Gabriela Firea şi că încearcă să blocheze transportul în comun. 

Primarul a afirmat că „e adevărat”, „nu e totul perfect în Bucureşti, sunt probleme nerezolvate de 30 de ani şi unele adâncite de regimul Firea, timp de patru ani. Dar serviciile publice nu pot fi blocate doar pentru că nu sunt oferite la standarde de excelenţă”. „Nu punem lacătul pe Bucureşti, doar pentru că vrea PSD să se răzbune pe cei care nu i-au votat”, a spus Nicuşor Dan, arătând că şi-ar „dori să existe suficienţi bani la primărie ca să avem cele mai noi dotări pentru toată gama de servicii furnizate, dar asta nu e posibil deocamdată”. 

„Ce mai urmează să mai facă ANPC? Să oprească furnizarea apei calde, pentru că sunt avarii pe reţea? Asta vor Gabriela Firea şi prietenii ei de la ANPC? Probabil că bucureştenii se pot aştepta şi la aşa ceva de la subordonaţii plini de zel ai „Doamnei”. Sunt curios dacă sunt tot atât de „necruţători” cu primăriile sectoarelor 3, 4 sau 5”, a adăugat primarul.

                                                                                                                   Adina Silav