-1.3 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 9:01
No menu items!

Concertul Sting de la Cluj-Napoca a fost reprogramat, din cauza restricțiilor

spot_img

Concertul Sting – „My Songs”, programat pentru data de 15 martie la Bt Arena Cluj, a fost amânat pentru 30 septembrie, din cauza restricţiilor impuse de situaţia epidemiologică, a anunţat organizatorul Emagic.

Biletele deja achiziţionate vor fi automat valabile la noua dată.

Cei care vor să renunţe sau nu mai pot participa la concert în data la care acesta a fost reprogramat, pot trimite o cerere de rambursare pe www.iabilet.ro/retur până cel târziu joi, 17 martie 2022, ora 23:59.

Muzicianul englez Sting urma să concerteze în martie, la Cluj-Napoca, alături de basistul Joe Sumner, fiul său.

Concertul „My Songs” al lui Sting este un spectacol exuberant şi dinamic, în care sunt interpretate cele mai cunoscute cântece ale sale, scrise de-a lungul carierei în care a câştigat 17 premii Grammy, atât cu The Police, cât şi ca artist solo.

Apreciat ca fiind un „spectacol magistral de la început până la sfârşit”, concertul „îi poartă pe fani într-o călătorie muzicală în timp”, cu „hit-uri precum «Fields of Gold», «Shape of my Heart», «Roxanne» şi «Demolition Man», care punctează un show de neuitat”.

În turneu, Sting va fi acompaniat de un ansamblu electric, rock, format din Dominic Miller (chitară), Josh Freese (tobe), Rufus Miller (chitară), Kevon Webster (clape), Shane Sager (muzicuţă) cu Melissa Musique şi Gene Noble (backing vocals).

Sting a lansat albumul „The Bridge” pe 19 noiembrie 2021.

                                                                                                                  Adina Silav