-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 6:00
No menu items!

Concedii fără restricții pentru românii care merg în Bulgaria

spot_img

Turiștii români pot merge relaxați în vacanțe pe litoralul bulgăresc, căci pentru a ajunge la destinație, trebuie doar să facă dovada actului de identitate sau a pașaportului  până la finalul sezonului, indiferent de situația epidemiologică.

Guvernul Bulgariei a anunțat, pe 16 iulie, o serie de modificări privind accesul străinilor pe teritoriul țării vecine, în contextul pandemiei covid-19, anunță Travel Planner.

Turiștilor români li se va solicita doar actul de identitate sau pașaportul până la finalul sezonului, indiferent de situația epidemiologică.

Așa cum prevede Ordinul oficial, „țări cu care Republica Bulgaria a ajuns la un acord reciproc pentru libera circulație a cetățenilor și a persoanelor cu statut de reședință permanentă, pe termen lung, și a membrilor familiilor lor, la sosirea din cealaltă țară: România”.

După cum subliniază textul de lege, România este unica țară pentru care se face o excepție.

Se recomandă rezervările după 10-15 august, când tarifele sunt mai bune și sunt mai puține locuri ocupate.