-1 C
București
luni, 23 decembrie 2024 - 5:42
No menu items!

Concedieri în masă în rândul personalului nevaccinat, la compania United Airlines

spot_img

Compania aeriană United Airlines va concedia aproape 600 de angajați care nu s-au vaccinat anti-Covid. Această decizie vine după ce, la începutul lunii august, compania americană ceruse tuturor angajaților săi să se imunizeze.

Dintre cei aproximativ 67.000 de angajaţi ai companiei, mai puţin de 3%, adică aproximativ 2.000, au cerut o scutire medicală sau religioasă.

Din restul angajaţilor, peste 99% au ales să se vaccineze.

„Am solicitat vaccinarea pentru toţi angajaţii United Airlines din Statele Unite dintr-un motiv simplu: să asigurăm siguranţa angajaţilor noştri.

Adevărul este că toată lumea este mai în siguranţă atunci când toţi sunt vaccinaţi şi a cere vaccinarea funcţioneze”, au precizat, într-un mesaj public, CEO-ul companiei, Scott Kirby, şi directorul pentru afaceri publice, Brett Hart.

În cazul celor 593 de angajaţi care nu au făcut dovada vaccinării, compania va începe un proces de concediere conform procedurii negociate cu sindicatele, scrie Agerpres.

„A fost o decizie incredibil de dificilă, dar prioritatea noastră a fost siguranța echipei noastre”, potrivit conducerii companiei.

Scott Kirby anunţase încă din ianuarie că are în vedere să impună vaccinarea tuturor angajaţilor companiei de pe teritoriul SUA.

Angajatorii au dreptul să ceară vaccinarea angajaţilor care merg la birou, cu excepţia cazurilor în care sunt prezentate motivaţii medicale sau obiecţii de natură religioasă, potrivit agenţiei federale americane pentru aplicarea legilor împotriva discriminării la locul de muncă (EEOC).

United Airlines prevăzuse iniţial să-i treacă în concediu fără plată, începând cu 2 octombrie, pe angajaţii cărora li s-a acordat scutiri.

Ei vor rămâne însă în companie până în 15 octombrie, până când se va finaliza un proces iniţiat de angajaţii cărora li s-a refuzat scutirea.