Consiliul Concurenţei are în derulare investigaţii în care sunt implicate companii austriece, precum Banca Comercială Română şi Raiffeisen Bank România, Asirom, Omniasig şi Uniqa Asigurări SA.
Consiliul Concurenţei a investigat, de-a lungul timpului, mai multe companii cu acţionariat austriac, iar o parte dintre acestea au fost amendate cu aproximativ 713 milioane lei, pe baza dovezilor obţinute şi susţinute apoi în faţa instanţelor de judecată.
„Declanşăm investigaţii atunci când avem indicii că lucrurile nu funcţionează cum trebuie din punct de vedere concurenţial, iar sancţiunile le aplicăm pe baza dovezilor strânse în luni şi chiar ani de muncă. O parte dintre firmele sancţionate recunosc faptele, dar adesea amenzile noastre sunt contestate în instanţă. Câştigăm însă peste 90% dintre acestea, iar companiile trebuie să plătească pentru că au încălcat legea”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei pentru News.ro.
Printre companiile cu acţionariat austriac amendate de Consiliul Concurenţei se numără OMV Petrom şi OMV Petrom Marketing, care au fost sancţionate cu 503 de milioane de lei, după ce autoritatea a dovedit că au făcut parte dintr-un cartel pe piaţa carburanţilor, înţelegându-se să retragă de pe piaţă un sortiment de benzină. Alături de acestea au mai fost amendate şi alte companii petroliere, iar suma totală s-a apropiat de 900 de milioane de lei.
Egger România, firmele din grupul Kronospan şi HS Timber Production, cunoscută drept Holzindustrie Schweighofer au fost, de asemenea, amendate pentru înţelegeri anticoncurenţiale, pe piaţa de comercializare a lemnului. Împreună, companiile au fost amendate cu peste 119 de milioane de lei.
Autoritatea de concurenţă a dat amenzi şi pe piaţa de RCA, după ce a descoperit că Omniasig Vienna Insurance Group, Asirom Vienna Insurance Group şi Uniqa Asigurări SA, alături de alte companii din domeniu, s-au înţeles pentru a majora tarifele la asigurările obligatorii de răspundere civilă (RCA). Cele trei companii austriece au fost sancţionate cu circa 91 milioane lei.
În prezent, Consiliul Concurenţei investighează Banca Comercială Română şi Raiffeisen Bank România, pentru că ar fi participat la stabilirea ratelor de referinţă ROBID/ROBOR. Cele două bănci fac parte din reţeaua de zece entităţi bancare inspectate inopinat de autoritatea de concurenţă la finalul acestui an.
Consiliul Concurenţei mai are deschise investigaţii pe piaţa întreţinerii şi reparării de autovehicule, fiind vizate Asirom, Omniasig şi Uniqa Asigurări SA.
Pe piaţa de comercializare a medicamentelor anticoagulante orale este investigată Boehringer Ingelheim pentru abuz de poziţie dominantă. Autoritatea de concurenţă are indicii că firma austriacă a implementat strategii de marketing care influenţau prescrierea medicamentului său de către medici, limitând, astfel, piaţa. Mai mult, ar fi împiedicat intrarea pe piaţă a medicamentului Spiriva.
Adina Silav