Grupul Civitas-Polystart a cerut în instanță companiei TotalSoft daune interese de un milion de euro pentru incapacitatea firmei de software de a implementa un sistem contractat și plătit, potrivit unui comunicat de presă.
”În mai 2010, TotalSoft a semnat cu șapte firme din grupul Civitas-Polystart un contract ce avea ca scop implementarea sistemului Charisma, care urma să integreze activitatea firmelor din grup: contabilitate, resurse umane, vânzări, achiziții și gestiune. TotalSoft și-a asumat un timp de 3,5 luni pentru implementarea sistemului Charisma și a încasat în avans de la grupul Civitas-Polystart contravaloarea integrală a licențelor și implementării ERP-ului Charisma. La trei ani de la semnarea contractului, TotalSoft nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale și sistemul Charisma nu este funcțional la nivelul grupului nici în acest moment. În acest fel, TotalSoft a generat grupului Civitas-Polystart pierderi pe care grupul le estimează la un milion de euro”, se arată în comunicat.
Acest sistem ERP (Enterprise Resource Planning) nu a fost implementat de TotalSoft nici până în prezent. Conform contractului încheiat în 2010, TotalSoft datorează penalități pentru fiecare zi de întârziere a implementării soluției Charisma.
La sfărșitul anului trecut, grupul Civitas-Polystart a dat în judecată compania TotalSoft, cerând daune interese în valoare de un milion de euro. Litigiul se află pe rolul Tribunalului Dolj, se mai arată în comunicatul citat.
Grupul Civitas-Polystart susține că TotalSoft nu și-a respectat contractele nici în relația cu Romsilva și cu Ministerul Justiției. Civitas-Polystart derulează afaceri în servicii de securitate și construcții, are peste 2.100 de angajați, iar în 2012 a avut o cifră de afaceri de 45 de milioane de euro.
Vlad Bârleanu