6.1 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024 - 1:59
No menu items!

Compania Mol a ajuns la 142 de benzinării în România

spot_img

MOL_Benzinarie Brasov Sacele

Compania MOL România, filială a grupului ungar MOL, și-a extins rețeaua națională de distribuție la 142 de unități, prin inaugurarea celei de-a opta benzinării din județul Brașov, potrivit unui comunicat de presă.

”Finalizată pe baza unei investiții de aproape 1 milion de euro, noua stație este amplasată în Săcele, pe ruta de ieșire dinspre Brașov către Drumul Național 1 – drumul european E60, cea mai importantă arteră de transport rutier din România”, se arată în comunicatul citat.

Benzinăria are o suprafață de 3.000 mp, inclusiv un magazin de 80 mp, și este cea de-a cincea din zona metropolitană Brașov.

În 2012, Mol a anunțat o cotă de piață de 13% în România. Cel mai mare actor pe această piață este grupul OMV Petrom, cu 387 de stații sub marca Petrom și 157 de staţii sub marca OMV, potrivit datelor publice. Rompetrol își comercializează produsele în 450 de stații deținute direct sau în franciză, iar compania rusă Lukoil deține o rețea de 301 de stații.

Vlad Bârleanu